Potrivit prevederilor legii electorale, U.D.M.R. participă cu drepturi egale la viaţa politică din România. Desemnează candidaţi la alegerile parlamentare, prezidenţiale şi...
Documentul original
Documentul sursă ↗Potrivit prevederilor legii electorale, U.D.M.R. participă cu drepturi egale la viaţa politică din România. Desemnează candidaţi la alegerile parlamentare, prezidenţiale şi locale. Reprezentanţii săi alcătuiesc în cele două camere ale parlamentului fracţiuni independente. Urmărind realizarea propriului său program şi pe baza deciziilor luate de organele sale competente, U.D.M.R. poate să se asocieze cu alte partide şi poate să ia parte la guvernare în conformitate cu programul de guvernare. Aflându-se în opoziţie participă la lucrările parlamentului conform principilor sale de bază. Conform strategiei politice a U.D.M.R., dezideratele sale specifice sunt în concordanţă cu democratizarea societăţii româneşti. De aceea Uniunea consideră toate forţele şi partidele democratice din România drept aliaţi fireşti, după cum în planul apărării intereselor etnice colaborează cu organizaţiile minorităţilor naţionale din ţară. U.D.M.R. nu face compromisuri neprincipiale.