87 Luând în considerare toate acestea, U.D.M.R. şi-a propus următoarele obiective: Cod editorial Original
88 1. construirea unei economii de piaţă moderne, bazată pe proprietatea privată; Cod editorial Original
89 2. reducerea treptată, la nivelul minim, a implicării statului în viaţa economică, atât pe plan local cât şi central; Cod editorial Original
90 3. înfăptuirea unui proces de stabilizare a economiei care să aibă în vedere sensibilitatea şi suportabilitatea socială; Cod editorial Original
91 4. formarea unui climat economic propice care să sprijine spiritul întreprinzător (libera iniţiativă); Cod editorial Original
92 5. restructurarea economiei, astfel încât ea să fie compatibilă cu tendinţele integrării europene şi internaţionale; Cod editorial Original
93 6. reglementarea relaţiilor de proprietate în sensul asumării restituirii averilor şi, de la caz la caz, a despăgubirilor şi/sau recompensărilor; Cod editorial Original
94 7. adoptarea unei politici bugetare capabile să fundamenteze funcţionarea descentralizată (autonomă) a instituţiilor administraţiilor locale, în slujba comunităţii; Cod editorial Original
95 8. asigurarea şanselor egale tuturor participanţilor la restructurarea şi direcţionarea vieţii economice, în baza principiului competenţei; Cod editorial Original
96 9. dezvoltarea infrastructurii pe teritoriile locuite de etnia maghiară, asigurarea alocării în acest sens a unor fonduri echitabile din bugetul de stat; Cod editorial Original
98 11. sprijinirea formării de specialişti în domeniul economiei precum şi sprijinirea perfecţionării profesionale a acestora în domeniu, educaţia profesională în domeniul... Cod editorial Original
99 12. sprijinirea accentuată a comunităţilor naţionale din buget prin organizaţiile reprezentative şi legitime ale acestora. Cod editorial Original
104 Privatizarea trebuie privită ca instrument şi nu ca scop. Întreprinderile de stat trebuie privatizate prin vânzarea integrală, sau vânzarea, după prealabila restructurare, a... Cod editorial Original
105 Scopul privatizării este ca statul să nu beneficieze de venituri datorită calităţii sale de proprietar, ci de venituri formate din taxe (preferabil taxe indirecte — TVA). Cod editorial Original
107 · privatizarea rapidă, pe calea punerii în vânzare, a societăţilor comerciale profitabile; lichidarea, urmată de privatizare, a societăţilor comerciale cu pierderi; Cod editorial Original
108 · sporirea fondurilor proprii la dispoziţia autorităţilor locale, în urma privatizării; Cod editorial Original
109 · accelerarea procesului de privatizare pe baza unei strategii de privatizare în mai multe trepte; Cod editorial Original
110 · elaborarea unui sistem complex de criterii de selectare a potenţialilor investitori, care va conţine nu numai preţul de vânzare dar şi obligaţiile cumpărătorului... Cod editorial Original
112 · sprijinim şi promovăm reîmproprietărirea pe baza restituirii integrale în natură în cazul magazinelor, atelierelor, morilor, hotelurilor, locuinţelor, instituţiilor de... Cod editorial Original
113 · restituirea integrală a averii cooperativelor în proprietatea acestora sau a organizaţiilor cooperatiste desfiinţate şi naţionalizate; Cod editorial Original
116 · în vederea asigurării posibilităţii de planificare pe termen lung, trebuie finalizate, de către ministerele de resort, strategiile de dezvoltare a ramurilor industriale,... Cod editorial Original
117 · este necesară elaborarea unei legi unice a investitorului, menită să asigure avantaje identice atât investitorilor autohtoni cât şi celor străini; Cod editorial Original
118 · continuarea acţiunii de stopare a producţiei întreprinderilor neperformante, mari consumatoare de energie şi materii prime, producătoare de pierderi şi privatizarea lor,... Cod editorial Original
119 · valorificarea la preţul pieţei a activelor întreprinderilor înscrise pe listele privatizării în masă, dar rămase cu capital majoritar de stat; Cod editorial Original
120 · transformarea monopolurilor de stat - a Regiilor Autonome - în societăţi comerciale trebuie urmată de privatizarea lor integrală sau parţială; Cod editorial Original
122 · desfiinţarea situaţiei actuale de monopol şi crearea competiţiei reale în domeniul energetic; Cod editorial Original
125 · racordarea, în timp scurt, la reţeaua europeană de gaze naturale, pentru eliminarea dependenţei unilaterale, existentă în momentul de faţă; Cod editorial Original
126 · modernizarea tehnologiei telecomunicaţiilor, a tehnologiei de fabricare a utilajelor şi maşinilor folosite în construcţia de drumuri şi cale ferată, prin atragerea... Cod editorial Original
127 · sprijinirea ramurilor bazate pe resursele naturale disponibile, mai ales în scopul exploatării potenţialului productiv al industriei agroalimentare; Cod editorial Original
128 · modernizarea procesului de fabricare a utilajelor specifice industriei alimentare; Cod editorial Original
129 · relansarea fabricaţiei utilajelor agricole cu ajutorul unui sistem adecvat, benefic atât pentru producători cât şi pentru potenţialii cumpărători; Cod editorial Original
130 · asigurarea accesului la fondurile destinate dezvoltării, acelor societăţi care introduc în ţară tehnologii de vârf, ecologice, ca şi pentru cele care contribuie la... Cod editorial Original
131 · sprijinim înfiinţarea de către grupuri de capital străin şi autohton a societăţilor comerciale de investiţii mixte, înlesnind astfel pătrunderea în ţară a spiritului... Cod editorial Original
132 · înfiinţarea de parcuri industriale şi folosirea avantajelor oferite de acestea, precum şi promovarea investiţiilor greenfield, cu sprijinul autorităţilor locale; Cod editorial Original
135 · facilitarea întemeierii unei societăţi rurale organice, capabilă de autoperfecţionare şi autoconservare; Cod editorial Original
136 · promovarea întăririi economice, a prosperităţii producătorului agricol, creşterea calităţii vieţii satului, bazată pe producţia şi prelucrarea calitativă şi valorificarea... Cod editorial Original
137 · facilitarea creerii unui sistem de funcţionare economică a procesului de producţie; Cod editorial Original
138 · introducerea reglementărilor specifice necesare creării unor pieţe care să ofere întreaga gamă de produse; Cod editorial Original
139 · realizarea unui sistem de relaţii în care evoluţia veniturilor şi cheltuielilor să fie previzibilă în măsură corespunzătoare; Cod editorial Original
142 · întemeierea unei structuri organizatorice şi de funcţionare diferenţiate, luând în considerare particularităţile geografice (în anumite regiuni vor exista întreprinderi... Cod editorial Original
143 · privatizarea societăţilor agricole de stat (de preferinţă prin stabilirea unui lanţ de la producător la prelucrător şi la comerciant); Cod editorial Original
144 · stimularea producţiei agricole asociative, bazată pe propria iniţiativă, în spiritul tradiţiilor de liberă asociere în producţia şi valorificarea produselor; Cod editorial Original
145 · asigurarea transparenţei şi controlabilităţii sprijinului financiar acordat de la buget sectorului agricol (conform prevederilor WTO şi UE); Cod editorial Original
146 · sprijinirea materială a micilor producători, extinderea acestui sprijin şi în domeniul creşterii animalelor; Cod editorial Original
147 · desfiinţarea monopolului statului în achiziţionarea produselor de la producători, prin înlocuirea sa cu un sistem de achiziţionare bazat pe garantarea unui preţ minim de... Cod editorial Original
148 · înfiinţarea unor consilii ale producătorilor, instituţii care vor avea în vedere promovarea intereselor specifice ale acestora; Cod editorial Original
149 · înfiinţarea unor composesorate menite să se ocupe de gestiunea utilajelor agricole folosite în comun; Cod editorial Original
150 · dezvoltarea turismului rural, a ramurii legate de valorificarea produselor agricole şi de prestarea unor servicii specifice, profitând de particularităţile zonei rurale... Cod editorial Original
151 Sprijinim Asociaţia Gospodarilor Maghiari din România (RMGE) în realizarea politicii agrare şi rurale. Cod editorial Original
153 Obiectivul primordial al politicii U.D.M.R. în domeniul silviculturii este reglementarea relaţiilor de proprietate în acest domeniu astfel încât pădurile să aparţină... Cod editorial Original
156 · promovarea producţiei esenţelor preţioase de lemn şi a protecţiei în cadrul silviculturii tradiţionale; Cod editorial Original
158 · promovarea valorizării materialului lemnos, dezvoltarea industriei lemnului. Cod editorial Original
160 Considerăm că dezvoltarea sferei serviciilor constituie, în situaţia economică internă şi în raport de tendinţele internaţionale actuale, o alternativă reală. Cod editorial Original
161 În domeniul turismului, în vederea opririi declinului acestei ramuri şi a relansării ei sunt necesare: Cod editorial Original
162 · reglementarea prin lege a turismului, în concordanţă cu normele şi experienţa ţărilor membre ale Organizaţiei Mondiale a Turismului (WTO) şi ale Uniunii Europene; Cod editorial Original
163 · crearea fondului de dezvoltare a turismului, elaborarea, împreună cu autorităţile locale, a unor proiecte specifice de dezvoltare a turismului local, pentru inventarierea... Cod editorial Original
164 · iniţierea unei campanii promoţionale eficiente, în vederea creşterii venitului în valută al acestei ramuri; Cod editorial Original
165 · elaborarea şi iniţierea unor programe de instruire şi perfecţionare profesională adresate angajaţilor din această ramură, menite să contribuie la creşterea nivelului... Cod editorial Original
166 · dezvoltarea în regim special a turismului rural, turismului balnear şi a turismului pentru tineret; Cod editorial Original
167 În domeniul telecomunicaţiilor, transporturilor şi al serviciilor publice propunem: Cod editorial Original
168 · dirijarea unor resurse bugetare importante către investiţiile în infrastructură, precum şi creşterea rolului iniţiativei private şi a autorităţilor locale în dezvoltarea... Cod editorial Original
169 o concesionarea lucrărilor de construcţie a autostrăzilor şi a exploatării acestora; Cod editorial Original
170 o elaborarea unei concepţii a sistemului de transport, în concordanţă cu tendinţele politicii transporturilor din Europa Centrală şi de Est; Cod editorial Original
171 o dezvoltarea reţelei furnizoare a serviciilor întreprinderilor publice cu atragerea capitalului privat; Cod editorial Original
172 o elaborarea unor programe regionale în vederea creerii reţelelor de apă potabilă şi canalizare în aşezările rurale. Cod editorial Original
174 Pornind de la situaţia actuală a bugetului, considerăm că, prin restructurarea acestuia — atât a capitolului de venituri cât şi a celui de cheltuieli — a concepţiei... Cod editorial Original
176 Politica impozitelor şi taxelor trebuie să faciliteze dezvoltarea economică, crearea unor noi locuri de muncă, dezvoltarea spiritului întreprinzător, îmbunătăţirea mediului... Cod editorial Original
177 În vederea atingerii acestor scopuri este nevoie de restructurarea capitolului de venituri bugetare, definit prin politica impozitelor şi a taxelor. Măsurile considerate... Cod editorial Original
178 · reforma sistemului impozitelor, transformarea sa prin reglementări adecvate într-un sistem transparent; Cod editorial Original
179 · creşterea, în cadrul veniturilor din impozite, a contribuţiei persoanelor juridice, în primul rând prin creşterea numărului contribuabililor, pe de o parte datorită... Cod editorial Original
180 · introducerea impozitului pe venitul global al persoanelor fizice (dobânzile depunerilor fiind exceptate de la impozitare); Cod editorial Original
181 · reforma structurii impozitelor: creşterea ponderii impozitelor indirecte, pe consum, faţă de cea a impozitelor directe, pe venituri; Cod editorial Original
182 · reducerea impozitului pe profit şi introducerea unui sistem avantajos de taxe pentru întreprinderile productive creatoare de noi locuri de muncă sau pentru cele care pun în... Cod editorial Original
183 · emiterea de noi reglementări cu privire la taxele şi regulile vamale, în concordanţă cu obligaţiile cuprinse în tratatele internaţionale semnate şi ratificate de România; Cod editorial Original
184 · reorganizarea sistemului de instituţii autorizate să perceapă şi să contabilizeze impozitele şi taxele, modernizarea, descentralizarea acestora. Cod editorial Original