2. II. Valorile doctrinare, principiile și orientarea geostrategică, care ne definesc

PNȚMM are la bază doctrina politică Creștin-Democrată, având trei componente fundamentale conjugate – democrația, morala creștină și dreptatea socială, doctrină care a stat la baza dezvoltării civilizației europene occidentale actuale și constituirii Uniunii Europene. PNȚMM urmează cele patru valori doctrinare majore moștenite de la înaintași: morala creștină, patriotismul luminat, dreptatea socială și democrația desăvârșită, valori care se susțin și se condiționează și completează reciproc. PNȚMM este un partid creștin-democrat modern, care aspiră la o societate bazată pe valori morale și care promovează o politică centrată pe ființa umană și pe comunitate. PNȚMM consideră că existența umană nu poate fi restrânsă la satisfacerea exclusive a nevoilor materiale, desăvârșirea persoanei putând fi atinsă numai în legătură cu comunitatea și societatea în care aceasta trăiește. PNȚMM este un partid de centru, echilibrat, pentru care dezvoltarea economică se îmbină cu distribuția echitabilă a bunăstării. PNȚMM promovează dreptatea și solidaritatea socială, dar, spre deosebire de partidele socialdemocrate, nu pune socialul mai presus de persoană, nu consideră prioritar rolul statului în raport cu persoana și comunitatea, fiind împotriva egalitarismului, centralismului și intervenției majore și nejustificate a statului în viața economică. PNȚMM susține libera inițiativă și competiția, ca generatoare de progres și prosperitate, dar, spre deosebire de partidele liberale, nu consideră persoana (pe care ei o numesc “individ”) independentă de comunitate, ci cu îndatoriri față de comunitate, și susține un liberalism economic bazat pe morală, solidaritate și repartizare echitabilă a bunăstării. Liberalismul nu ia în considerare capacitatea mai redusă a unor membri ai societății de a face față mediului concurențial, fapt ce constituie un potențial risc de crize care afectează bunăstarea și solidaritatea comunității. PNȚMM este adeptul monarhiei constituționale, considerând că această formă de guvernământ este cea mai adecvată dezvoltării sănătoase a României. 2.1. Definirea valorilor doctrinare 2.1.1. Morala Creștina Morala creștină se fundamentează pe afirmarea demnității fiecărei ființe umane și înseamnă aplicarea și respectarea normelor creștine de conviețuire (iubirea de oameni – exprimată prin solidaritate, respect pentru alteritatea naturală, respect reciproc și respect al valorilor; lupta 6/26 împotriva minciunii, trufiei, egoismului, lăcomiei, însușirii de bunuri necuvenite, urii, violenței; etc.) în relațiile sociale și economice și în viața politică. Omul nu trebuie despărțit de Dumnezeu, nici politica de morală. Morala creștină sprijină demnitatea și libertatea responsabilă ale fiecărui semen și se opune oricărei forme de fundamentalism. Morala creștină este suportul etic deschis tuturor, indiferent de confesiune sau cult. În esența lor, normele de conviețuire ale moralei creștine se regăsesc în toate marile religii ale umanității, fapt ce le conferă o vocație a universalității. 2.1.2. Patriotismul luminat Patriotismul luminat implică dragostea de țară și neam, precum și păstrarea, dezvoltarea și promovarea valorilor tradiționale autentice ale poporului român, în condițiile respectului deplin față de alte culturi și popoare, fără a respinge modernitatea civilizatoare; apărarea intereselor țării, precum și a integrității teritoriale, suveranității și securității țării; asigurarea dezvoltării sustenabile a țării; susținerea întreprinzătorilor români; respect deplin pentru lege, dreptate, adevăr și umanitate; apărarea egalității de șanse a românilor în lume, precum și militantism pentru înfăptuirea idealului de reîntregire națională a poporului român. În același timp, patriotismul luminat presupune respectarea drepturilor legale ale tuturor comunităților etnice de pe teritoriul României, precum și sprijinirea comunităților românești de peste granițe, pentru ca acestea să-și poată menține identitatea națională și culturală și să primească drepturi legale similare cu cele primite de minoritățile naționale din România. 2.1.3. Dreptatea socială Societatea este formată din diferite grupuri sociale, fiecare grup cu funcțiile lui specifice, interdependența dintre ele fiind tot mai strânsă și mai necesară pe măsură ce crește specializarea funcțiilor. Într-o societate democratică această interdependență este fundamentală. Chiar dacă în anumite momente anumite puncte de vedere ale unor grupuri nu coincid, este necesar să fie conjugate aceste puncte de vedere în jurul conceptului de dreptate socială, pentru a realiza ceea ce, în concepția creștin-democrată, constituie obiectivul principal al societății democratice: binele comun, adică binele tuturor - binele public. De unde rezultă că ideea de dreptate socială este strâns legată de creștin-democrație. Prin dreptate socială înțelegem nu numai a da fiecăruia ce i se cuvine în raport cu ceilalți, ci și a da comunității ceea ce-i revine în raport cu părțile care o alcătuiesc, pentru ca viața ei să se poată desfășura plenar. De aceea, dreptatea socială nu stabilește egalități matematice, ci impune diferiților membri ai ansamblului social sarcini corespunzător cu competențele și posibilitățile fiecăruia, pentru a realiza în mod armonios binele comun. Binele comun implică nu simplul beneficiu al majorității populației în sens statistic, ci al ansamblului cel mai armonios cu putință. În acord cu dreptatea socială, creștin-democrația susține sindicalismul, ca manifestare organizată, instituțională, exercitată cu bună credință, care se constituie în cadrul fiecărui grup social, profesie sau activitate, pentru apărarea intereselor de clasă sau grup, în condiții de onestitate. În concepția creștin-democrată munca este o valoare fundamentală, care decurge din faptul că fondatorul creștinismului, Iisus Hristos, deși Divinitatea însăși, era reprezentantul unei clase sociale căreia nu i se recunoșteau drepturi egale. De aceea, în relațiile dintre capital și muncă, dreptatea socială impune capitalului sarcini pentru a susține drepturile corespunzătoare ale muncii. Rezultă de aici, de asemenea, și nevoia de aplicare în regimul fiscal a principiului progresiv în locul simplei proporționalități, impozitul constituind un instrument de justiție socială distributivă. Această idee de justiție socială, este diferită de cea folosiă de ideologiile de tip socialist/comunist, care reprezintă poziții contrare filozofiei creștine. 7/26 Dreptatea socială înseamnă drepturi pentru toți, asigurarea de șanse egale sau comparative, respectarea demnității muncii, sprijinirea și promovarea competențelor și valorilor morale, precum și distribuția echitabilă a bunăstării. Statul de drept – Constituția și puterea judiciară - trebuie să asigure protecție față de bunul plac și față de abuzul de putere, trebuie să asigure libertatea pentru cel mai slab și să îl ocrotească. Creștin-democrația presupune că ideea de dreptate socială trebuie aplicată și în domeniul relațiilor internaționale. Cu atât mai mult astăzi în contextul globalizării tot mai accentuate sub toate aspectele. Dreptatea socială internațională înseamnă ajutorul acordat celor mai puțin dezvoltați de către cei dezvoltați. Aceasta nu este un act gratuit de bunăvoință, și nici nu trebuie să se transforme într-un instrument de dominație, care ar stabili o altă formă de colonialism. Dreptatea socială internațională este împlinirea unei obligații legate de dreptate, care emană din solidaritatea universală. 2.1.4. Democrația desăvârșită Democrația desăvârșită înseamnă punerea pe primul plan a persoanei și a comunității; garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și cetățeanului; garantarea proprietății; participarea, într-o formă sau alta, a fiecărui membru al societății la luarea deciziilor publice, nu numai o dată la patru ani, ci permanent, prin dialog, pe sectoare de interes; statul de drept; garantarea pluralismului politic; dreptul majorității de a decide, cu respectarea dreptului minorității la opinie, participare și identitate proprie; ocrotirea minorităților, prin împiedicarea dictaturii majorității și a discriminărilor de orice fel; împiedicarea dictaturii minorității asupra majorității. 2.2. Principiile. 2.2.1. Subsidiaritatea Subsidiaritatea acționează în două sensuri. Pe de o parte, ca autonomia comunităților locale în a se gospodări și a lua decizii în ceea ce le privește, fără ingerințe din partea nivelurilor superioare. Pe de altă parte, comunitățile locale trebuie sprijinite numai atunci când este cazul și atât cât este necesar, fără ca sprijinul să le afecteze autonomia. Subsidiaritatea implică responsabilizarea și participarea activă a cetățenilor la luarea deciziilor și la punerea lor în aplicare. Statul trebuie să intervină numai atunci când problemele care apar depășesc capacitatea persoanelor ori a comunităților de a le rezolva. PNȚMM susține descentralizarea, deconcentrarea și autonomia locală în sensul definit mai sus și respinge categoric conceptul de autonomie etnică teritorială. 2.2.2. Solidaritatea Solidaritatea înseamnă participarea persoanei la viața și eforturile comunității. Fiecare persoană are drepturi, dar și obligații și răspunderi față de comunitate. Solidaritatea este expresia naturii sociale a omului și decurge din datoria creștină a iubirii aproapelui. Solidaritatea între generații este esențială. Solidaritatea este necesară în toate sferele societății: servicii publice cu acces garantat echitabil pentru toți, solidaritatea între oraș și sat, solidaritatea între familii. Solidaritatea socială se îndreaptă spre cei care nu sunt în stare să facă față sistemului concurențial, care nu își pot apăra singuri drepturile sau care sunt defavorizați. Oricine primește la nevoie sprijin de la ceilalți și, la rândul lui, este dator să acorde sprijin altora. Oamenii sunt egali în demnitate, drepturi, obligații și respect față de semeni. 8/26 Familia este baza societății, temelie a vieții comunitare, forma cea mai stabilă a acesteia și, la rândul ei, se bazează pe căsătoria ca uniune naturală între un bărbat și o femeie, pe durata întregii vieți. Familia, școala și biserica reprezintă matricea formării morale și civice a oricărei persoane. Solidaritatea între generații în cadrul familiei este vitală. Ea înseamnă ca persoanele în vârstă să îi susțină pe cei tineri, iar cei tineri să aibă grijă de cei în vârstă la bătrânețe. Copiii au nevoie de dragoste, ocrotire, siguranță, educație și modele de conduită pe care le pot găsi cel mai bine în familie. Dezvoltarea conștiinței valorilor și a răspunderii personale depinde, în primul rând, de educația primită prin intermediul familiei. 2.2.3. Personalismul Personalismul înseamnă respectarea naturii unice a fiecărui om, dându-i acestuia posibilitatea liberei dezvoltări, realizării sale ca membru activ al comunității. Omul este parte a Creației și noi nu putem dispune de Creație după bunul plac, ea fiindu-ne încredințată spre păstrare și modelare. Demnitatea fiecărui om este intangibilă, indiferent de vârstă, sex, naționalitate, convingeri religioase sau poltice, poziție în societate, nivel de educație și capacitate pentru performanță. Orice om este liber să își dezvolte propria personalitate și să își aleagă legea morală după conștiința sa. Libertatea persoanei nu poate afecta drepturile celorlalți, ea având hotarul în libertatea celuilalt. Libertatea îi dă omului posibilitatea deciziei morale, fiecare purtând răspunderea pentru aceasta în fața conștiinței sale, în fața lui Dumnezeu, precum și în fața comunității. 2.2.4. Garantarea proprietății Garantarea proprietății înseamnă apărarea dreptului proprietarului de a-și folosi bunurile și de a-și culege roadele în interesul său, fără afectarea intereselor naturale ale comunității. Exproprierea se poate face doar în interes public și cu justă despăgubire. 2.2.5. Pluralism și respect pentru alteritate Pluralismul politic, doctrinar și pluralismul social garantează echilibrul între segmentele sociale, iar respectul pentru alteritate armonizează interesele tuturor segmentelor sociale. 2.2.6. Economia socială de piață orientată spre dezvoltarea sustenabilă Economia socială de piață orientată spre dezvoltarea sustenabilă este un concept inițiat și promovat de creștin-democrație, fundamentat pe concepția creștină asupra omului, a libertății asumate responsabil și aflat în contradicție atât cu economia planificată socialistă, cât și cu formele de economie necontrolată de sorginte liberală. Se bazează pe performanța și echitatea socială, concurență și solidaritate, precum și pe răspundere personală și siguranță socială, având în vedere în principal următoarele: - accesul la proprietate este deschis și echitabil, proprietatea fiind garantată; - inițiativa este liberă, iar competiția este încurajată; - atragerea investițiilor pe baza politicilor fiscale și a legislației clare și stabile, conforme economiei de piață; - mediul de afaceri menținut între două limite: relaxarea fiscalității și descurajarea evaziunii fiscale și a corupției; - activitățile economice desfășurate în limitele legii, moralei și ale dreptății sociale; 9/26 - efectele liberei concurențe și ale mecanismelor pieței, în măsura în care aduc prejudicii consumatorului, sunt atenuate pentru obținerea echilibrului social; - parteneriatul social și economia participativă trebuie încurajate; - statul își limitează implicarea în economie la arbitrarea diferitelor interese în spiritul dreptății și solidarității; - ierarhie corectă între diverse servicii și recunoașterea valorii acestora; - cei defavorizați sunt protejați într-o manieră echilibrată, fără afectarea eficienței economice; - mediul înconjurător este protejat prin asumarea responsabilității atât de către producător, cât și de către consumator. Scopul economiei de piață orientată spre dezvoltarea sustenabilă este să asigure binele comun și prosperitatea populației pe tot cuprinsul țării. 2.3. Orientarea geostrategică Locul României este în Uniunea Europeană în condițiile vizionare ale înaintașului nostru Iuliu Maniu, care au fost definite încă din anul 1924 și care au devenit extrem de actuale: „Viitorul este al unităților mari sociale ori economice […]. Statul român, mai curând ori mai târziu, va trebui să facă parte dintr-o astfel de mare unitate și rolul lui, în această perspectivă, va depinde de modul în care a știut să se organizeze și să se conducă până în momentul acelei noi și mari prefaceri. De măsura în care va putea să-și câștige autoritatea și prestigiul moral, încrederea și respectul vecinilor săi și al lumii civilizate va depinde dacă statul român va fi un obiect de târguială - ori un factor hotărâtor, va fi un centru al formațiunii grandioase ce va veni - ori își va târî viața umilită […] de pe o zi pe alta, din grația altora și servind pe alții”! Vitregiile istoriei poporului român, „așezat în calea tuturor răutăților”, au făcut ca el să trăiască mult timp despărțit în stătulețe, în cea mai mare parte sub suzeranitatea sau ocupația altor state, așa că a fost nevoit să ducă o îndelungată luptă pentru neatârnare și unire. În această luptă poporul român a beneficiat și de ajutorul unor state, care s-au dovedit a-i fi prietene. Astfel, în 1822, sub presiunea Marii Britanii și Franței, Turcia pune capăt ocupației militare a Principatelor Române - Țara Românească și Moldova - și se restaurează domnii pământeni. După Războiul Crimeei (1854-1856), tot cu ajutorul Franței și Marii Britanii, Principatele Române primesc autonomie administrativă, Moldovei i se alipește Bugeacul și se organizează „adunările adhoc” consultative privind organizarea guvernamentală, care au dus la Unirea Principatelor din 1859, recunoscută cu ajutorul acelorași „puteri garante”. Independența Principatelor Unite avea să fie recunoscută în 1878 (când se alipește lor și Dobrogea) cu ajutorul acelorași două state, la care se adaugă și Germania. Marea Unire din 1918 a Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei cu Regatul României, deși înfăptuită în mod curat democratic, avea să fie cu mari dificultăți recunoscută: Declarația în 14 puncte a președintelui SUA, Woodrow Wilson, la 8 ianuarie 1918 în Congresul SUA, în care se enunța dreptul popoarelor la autodeterminare și se cerea „dezvoltarea autonomă a popoarelor din Austro-Ungaria” a accelerat și a determinat schimbarea atitudinii oponenților externi și a celor cu reticențe interne; într-un final, Marea Unire a fost recunoscută, de asemenea, cu ajutorul Franței, Marii Britanii și SUA. Mai este de menționat că, în perioada interbelică, acțiunile de rezistență împotriva dictaturilor succesive (regală, antonesciană și sovieto-comunistă) din România, a căror lider a fost Iuliu Maniu, au avut loc, de asemenea, pe baza legăturilor cu statele occidentale SUA, Marea Britanie și Franța. 10/26 Această foarte scurtă prezentare scoate în evidență faptul că în decursul istoriei, România a beneficiat de ajutorul țărilor occidentale dezvoltate, în primul rând Franța, Marea Britanie și, mai ales, SUA și că independența și unirea poporului român într-un stat unitar și democratic n-ar fi fost posibile fără sprijinul acestor țări. Drept urmare, strategia noastră geopolitică constă în dezvoltarea României ca o țară generatoare de valori, situată cu hotărâre în Uniunea Europeană, în structurile NATO și în parteneriat strategic cu SUA.