Programe de guvernare
9

9. Biserica şi comunităţile religioase

Documentul original

Pagina 8-9 ↗

9. Biserica şi comunităţile religioase Biserica și statul diferă ca natură, scop și mijloace. Neutralitatea religioasă a statului este o condiție obligatorie. Relațiile dintre stat și Biserică trebuie să se bazeze pe un parteneriat amplu și constructiv în beneficiul românilor din țară și de peste hotare. Având în România o istorie bimilenară, creştinismul este unul dintre factorii esenţiali de coeziune socială în România și un important vector de organizare a românilor de pretutindeni. AUR sprijină Biserica în activităţile sale sociale şi apreciază prezența activă a acesteia în viaţa publică. Omul modelat moral de învăţătura creştină îşi trăieşte destinul istoric în societate şi stat, iar destinul veşnic în Biserică, dăruindu-se socialmente semenilor şi duhovniceşte lui Dumnezeu. Elementul de bază al moralei creştine constă în capacitatea de a subordona interesele personale binelui comun. AUR manifestă respect deplin faţă de toate confesiunile religioase şi consideră că nu este de competenţa partidelor politice să intervină în relaţiile interconfesionale. AUR pledează pentru susținerea activităților Bisericii și ale tuturor cultelor înregistrate, proporțional cu ponderea lor în populația Țării.

  1. Original