38. Pentru un mediu curat
Documentul original
Pagina 30-31 ↗38. Pentru un mediu curat Natura este creaţia lui Dumnezeu. Grija pentru protejarea mediului înseamnă grijă pentru generaţiile viitoare şi constituie o prioritate a politicilor noastre. AUR respinge orice ideologizare sau abordare unilaterală a chestiunilor privind mediul și pledează pentru stabilirea şi aplicarea la nivel naţional a unor norme şi legi care ar asigura includerea protecţiei mediului în procesul de luare a deciziilor de ordin economic, social sau politic, fără a dăuna intereselor naționale. Sistemele de producţie trebuie să facă obiectul unor măsuri capabile să reducă la minimum impactul acestora asupra mediului, urmărindu-se astfel împăcarea omului cu natura şi a economiei cu ecologia, fapt ce constituie însăşi esenţa unei dezvoltări durabile. Anexa 1 – Moțiunea România Bogată: Creștină și Democrată. Anexa 2 – Rezoluția Congresului Alianței pentru Unirea Românilor cu privire la reîntregirea națională. Anexa 3 – Rezoluția privind independența energetică a României și respingerea agresiunii Federației Ruse asupra Europei.