32. Politica externă
Documentul original
Pagina 26 ↗32. Politica externă În viziunea noastră, politica externă a României trebuie să servească strict interesele naționale ale românilor, atât ale celor din țară, cât și ale celor din afara frontierelor. Suntem adepții unei politici externe multivectoriale, iar componenta ei economică trebuie să fie una predominantă. În cadrul NATO și al Uniunii Europene, România trebuie să afirme și să promoveze interesele legitime ale românilor. AUR gândește politica externă a României pe câteva coordonate esențiale, între care enumerăm: - România este situată în Europa, pe istmul ponto-baltic, frontieră geopolitică între lumea rusească și lumea europeană, cu rolul de placă turnantă geopolitică la confluența dintre Est și Vest, axele fiind Carpații, Dunărea și Marea, cu securitatea ancorată în NATO și parteneriatul strategic cu SUA. - Întărirea Uniunii Europene ca Europa națiunilor. - Reunirea cu Basarabia. - Întărirea flancului estic al NATO din Estul Europei. - Parteneratul strategic cu Polonia și transformarea Inițiativei celor Trei Mări (Intermarium/Three Seas Intiative) într-o alianță regională viabilă. - Participarea activă în cadrul formatului București 9 împreună cu statele NATO de pe flancul estic, și în Trilaterala România-Polonia-Turcia. - AUR susține aderarea României la OECD, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, care reunește statele dezvoltate ale lumii - Integrarea cu drepturi depline în alianța regională a statelor centraleuropene numită și „Grupul de la Vișegrad”. - Transformarea țării într-un lider regional în flancul de Sud al NATO și al UE, ca urmare a fructificării potențialului economic, militar, geopolitic al țării, a creșterii ratei absorbției fondurilor europene de investiții și coeziune, a poziționării ca principal aliat al SUA în zonă și în raport cu proximitatea componentei eurasiatice a „Drumul mătăsii”, care îi vor crește consistența strategică. - Diplomația culturală. Creșterea rolului culturii și al comunităților istorice în relaționarea cu străinătatea și cu națiunile vecine.