Programe de guvernare
17

17. Educația

Documentul original

Pagina 13-15 ↗

17. Educația În prezent, degradarea sistemului educațional este percepută de mulți părinți ca una dintre cele mai importante amenințări și se află între preocupările majore ale cetățenilor, după scumpiri, nivel de trai sau sistemul de sănătate. Educația reprezintă pentru AUR o prioritate naţională şi este văzut ca un sistem deschis, bazat pe valori ştiinţifice, culturale şi morale, informativ şi formativ, prin îmbinarea actorilor sociali cum sunt familia, şcoala, Biserica şi comunitatea locală. Considerăm că educația trebuie să fie bazată pe egalitatea şanselor la educaţie şi diferenţierea individuală a performanţelor. Reformele care dau peste cap învățământul trebuie oprite; trebuie inițiate programe de reconstituire a educației bazate pe valorile naționale. Învățământul trebuie să fie bazat pe egalitatea de șanse la educație și pe diferențierea individuală a performanțelor. Educația va fi recentrată, dual, pe marile categorii ale cunoașterii universale și pe nevoile economiei naționale. Vom readuce învățământul în matca valorilor naționale, creatoare de persoane în virtutea unor modele de conduită și competență exemplare. Vom reda manualului continuitatea, unicitatea și profunzimea pedagogică, acesta trebuind să redevină o instituție respectată, realizat de personalități. Vom reda demnitatea corpului profesorilor și învățătorilor, al educatorilor, așa încât aceștia să se bucure de prestigiul de care merită. În acest sens, vom elabora politici și proceduri pentru debirocratizarea și depolitizarea învățământului, de recunoaștere a meritelor, așa încât profesorul să fie liber să se concentreze pe actul de predare – fundamental pentru existența societății omenești. O atenție specială se va acorda cultivării spiritului antreprenorial și școlilor vocaționale (de ucenici, profesionale, de artă etc.). Pentru scăderea ratei abandonului școlar politicile școlare vor fi corelate cu politicile de incluziune socială și de diminuare a sărăciei. Din punct de vedere al acoperirii geografice și sociale, vom readuce școala în mediul rural și vom susține tinerii merituoși pentru toate nivelurile de învățământ, printr-un program special de suport atent coordonat și conectat cu piața forței de muncă. Noi considerăm că domeniul educaţiei trebuie să beneficieze de alocări bugetare consistente, care să dea sens ideii de prioritate națională. Pentru creșterea performanței școlare vom revizui principiul de finanțare „pe cap de elev/student”. Vom încuraja învățământul universitar să devină meritocratic, finanțând universitățile publice după performanța studenților și nu după numărul lor. Totodată, universitățile vor fi finanțate ierarhizat funcție de contribuția lor la implicarea în proiecte de relevanță pentru comunitățile locale și pentru societate, funcție de identificarea și propunerea de soluții la problemele societății românești. Evaluarea sistemului de învățământ, în special a celui universitar, va fi debirocratizată și vom propune Academiei să se implice într-un program susținut de evaluare a necesităților acestora în acord cu prioritățile interesului public, pentru stoparea fenomenului foarte dăunător al „fabricilor de diplome”. Românii numeric inferior în unele județe ale țării vor beneficia de susținere pe baze sistematice și consistente, așa încât copiii vorbitori de limbă română să beneficieze de educație preșcolară și școlară în limba maternă prin derogare de la numărul obligatoriu de copii pentru constituirea unei clase. Vom încuraja reapariția școlilor etnic mixte, pentru a opri enclavizarea etnică prin școală, asigurând astfel cadrul păcii sociale. Vom susține politici de dezideologizare și de eliminare a sexualizării educației, precum și educația pentru familie. Educația face parte dintr-un ansamblu de politici pentru tineret, care mai au componente legate de sănătate, cultură, economie și care trimit la pregătirea acestuia pentru o integrare responsabilă în societate și îi acordă sprijin pentru educația de lungă durată și pentru întemeierea de noi familii. Sportul de masă și de performanță vor fi încurajate, dimpreună cu disciplinele clasice (arta, filosofia, limbile) și religia, pentru că noi credem că numai un trup sănătos într-o minte sănătoasă pot asigura baza statului și dăinuirea națiunii. Vom căuta să conferim taberelor școlare și studențești un nou suflu, pe măsura nevoilor tinerilor din ziua de astăzi. O altă dimensiune a educației pe care o avem în vedere este instituirea unui Program național de pregătire premilitară.

  1. Original