Programe de guvernare
PRD-12

PROTECȚIE SOCIALĂ BAZATĂ PE DEMNITATE, NU PE DEPENDENȚĂ

Documentul original

Documentul sursă ↗

🔹 PROTECȚIE SOCIALĂ BAZATĂ PE DEMNITATE, NU PE DEPENDENȚĂ Rolul sistemului social nu este de a crea dependență, ci de a oferi sprijin acolo unde este nevoie, la timp, cu respect și eficiență. O societate echilibrată nu își ignoră cetățenii vulnerabili, dar nici nu transformă sprijinul public în mecanism electoral. Asigurăm un sistem social care protejează demnitatea fiecărei persoane, cu intervenții clare și susținute pentru categoriile care au cu adevărat nevoie: vârstnici cu pensii mici, familii monoparentale, persoane cu dizabilități, copii în situații de risc. Acolo unde statul intervine, trebuie să o facă rapid, profesionist și fără umilință. Reformăm asistența socială astfel încât să fie mai simplă, mai predictibilă și mai transparentă. Sprijinul trebuie direcționat cu criterii clare și verificate, iar beneficiarul să înțeleagă exact drepturile și obligațiile sale. Familia este un pilon de stabilitate socială. Sprijinim părinții prin măsuri de echilibru muncă– viață: concedii parentale egale, servicii de îngrijire accesibile, sprijin pentru îngrijirea copiilor sau a persoanelor vârstnice în familie. Aceste măsuri trebuie să ofere predictibilitate, nu birocrație. Încurajăm implicarea în muncă, nu marginalizarea. Sprijinul social trebuie să meargă mână în mână cu accesul real la formare, recalificare și reintegrare profesională. Nu vrem asistență pe termen nedeterminat, ci oportunități reale de revenire în activitate. Solidaritatea socială nu trebuie să fie un dezechilibru bugetar. Avem nevoie de un sistem corect finanțat, în care contribuțiile sunt respectate și distribuite echitabil. În centrul acestui sistem trebuie să stea demnitatea cetățeanului, nu cifrele politice.

  1. Original