ECONOMIE-FINANȚE-BĂNCI
Documentul original
Documentul sursă ↗ECONOMIE-FINANȚE-BĂNCI Economia României poate fi competitivă la nivel european dacă legislația națională este simplă și stabilă şi dacă producătorii autohtoni sunt spijiniţi de statul român. PNR va desființa e-Factura, e-TVA, e-Transport, pentru că sunt inutile, nu combat nicio evaziune fiscal ci doar îngreunează foarte mult activitatea companiilor și cresc costurile de funcționare. Noua Românie introduce cota unică de TVA de 15% pentru toate produsele și serviciile. Cotă unică de impozit pe venit de 3% pentru toate companiile din țară. Eliminăm impozitarea contractelor de muncă part time la norma de 8 ore. Reducem taxele pe muncă cu 10%, pentru a încuraja firmele să declare salariul real al angajaților. Pentru a reduce povara fiscală de pe umerii companiilor. Toate firmele depun annual un singur bilanț, fără să mai fie necesare declarații lunare, semestriale. Dezvoltarea agriculturii și industriei reprezintă cele două elemente esențiale ce vor pune bazele unei economii moderne, care să ajute la dezvoltarea României. Noua Românie va susține producția industrială, astfel încât economia să aibă la bază o producție reală și nu doar un consum de bunuri, servicii și alimente de către populație. Companiile de stat vor fi conduse doar de manageri profesioniști, în baza unui contract clar de management. Membrii Consiliilor de Administrație în companiile de stat nu vor putea primi o indemnizație lunară mai mare de 4000 lei. Un membru nu poate fi afiliat unui partid și poate face parte dintr-un singur Consiliu de Administrație, criteriul de numire fiind cel profesional. Dezvoltarea industriei textile și de prelucrare a lânii, astfel încât surplusul de lână să nu mai fie ars de către ciobani. Modernizarea celor 1000 de companii aflate în patrimoniul statului, prin angajarea de tineri absolvenți competenți și bine pregătiți, care să contribuie la reducerea pierderilor și la creșterea competitivității pe plan național și internațional. Toate companiile multinaționale vor plăti impozitul în România. Dezvoltarea segmentului de prelucrare a lemnului, pentru a reduce exportul de masă lemnoasă brută. Sectorul energetic trebuie să joace un rol primordial în dezvoltarea economică şi socială a României. România trebuie să rămână independentă energetic și să fie capabilă să furnizeze energie atât Republicii Moldova cât și țărilor vecine. Alocarea de fonduri guvernamentale pentru realizarea în patru ani a reactoarelor 3 si 4 de la Cernavodă. Dezvoltarea și modernizarea termocentralelor de la Galaţi, Brăila, Borzești, Iernut, Doicești și Elcen București. Promovarea tehnologiilor noi pentru exploatarea zăcămintelor de huilă, lignit, uraniu și punerea în exploatare a noi perimetre. Modernizarea și dezvoltarea sistemelor de transport pentru energia electrică, precum și pentru transportul gazelor naturale. Producerea de energie electrică și termică prin utilizarea deșeurilor menajere și industriale. Creșterea capacităţilor de înmagazinare subterană a gazelor naturale și a capacităţii de depozitare a petrolului și produselor petroliere pentru o perioadă de minim 120 de zile. Reluarea producției de apă grea de la RAAN Drobeta Turnu-Severin prin acordarea unei finanțări companiei de stat, pentru a-și putea relua activitatea, evitând astfel falimentul. Apa grea de la Drobeta va fi furnizată permanent Centralei de la Cernavodă. Valorificarea prin casare a tuturor vagoanelor CFR Marfă și Călători care de ani de zile zac pe liniile de cale ferată și sunt descompuse bucată cu bucată de hoții de fier vechi. Program naţional de educare a populaţiei în scopul economisirii energiei și utilizării eficiente a unor resurse energetice regenerabile prin panouri solare și eoliene. CupruMin va rămâne în patrimoniul statului, va fi retehnologizată și readusă pe profit, pentru a exploata zăcămintele de cupru din România în interesul populației. Reconversia profesională pentru angajaţii disponibilizaţi ca urmare a închiderii unor companii de stat sau private, astfel încât, rata şomajului să fie cât mai mică, iar românii să aibă asigurate locuri de muncă.