Programe de guvernare
TXT-5

Obiectivele noastre

Documentul original

Documentul sursă ↗

Obiectivele noastre Obiectivul fundamental al activității politice a Partidul 1 este dezvoltarea economică, socială și culturală a României ca stat de drept, național, suveran și independent, unitar și indivizibil, membru al Uniunii Europene și al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Pe baza valorilor comune ale membrilor săi, ținând cont de prioritățile României, Partidul 1 are următoarele obiective politice majore: o națiune suverană, liberă, prosperă și unită; un stat de drept puternic; dreptate și egalitate în fața legii pentru toți cetățenii; o diasporă unită și respectată, cu drepturi reale și cu o reprezentare în Parlamentul României proporțional cu numărul românilor ce trăiesc în afara granițelor; politici de stat pentru reindustrializarea României și transformarea țării într-o țară producătoare; asigurarea sănătății și a siguranței populației; o administrație competentă, suplă și echilibrată numeric raportat la sectorul privat; o economie de piață eficientă și performantă, fiscalitate redusă pentru antreprenorii care genereaza și susțin locuri de muncă; dezvoltare durabilă și independență energetică; incurajarea familiei ca institutie sociala fundamentala in stat; politici pentru cresterea natalității; libertatea cultelor religioase; presă liberă; identitate natională; educație performantă; politici de păstrare a limbii, culturii și identității naționale în rândurile românilor din străinătate; poziționarea României ca lider în zona Europei de Est; consolidarea poziției țării noastre în Uniunea Europeană raportat la importanța economică si strategică a țării noastre în comunitatea europeană; întărirea locului deținut de România în NATO prin prisma importanței poziționării geografice a țării noastre în cadrul alianței nord-atlantice.

  1. Original