reducerea deșeurilor care ajung la gropile de gunoi; utilizarea rațională a resurselor
Documentul original
Pagina 177-181 ↗reducerea deșeurilor care ajung la gropile de gunoi; utilizarea rațională a resurselor creşterea rezilienţei la dezastrele cauzate de riscurile naturale accentuate de schimbările climatice; dezvoltarea capacităţii de intervenţie şi răspuns a structurilor responsabile cu managementul situaţiilor de urgenţă; extinderea serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare în contextul implementării Directivei Cadru a Apei şi a directivelor subsecvente; îndeplinirea măsurilor din Planul de Management al Bazinului hidrografic pentru atingerea stării bune a apelor privitor la presiunile hidromorfologice. Programul privind combaterea eroziunii costiere – Faza a II-a: Cu un buget dublu față de Faza I – 800 milioane Euro – programul fianțat din fonduri europene își propune reabilitarea a 11 sectoare de plajă și creșterea suprafeței acestora cu peste 240 de hectare. Termen de finalizare: anul 2023. IV. Reciclare și economie circulară reducerea cu cel puțin 75% a deșeurilor care ajung în gropile de gunoi, din totalul deșeurilor generate, până în anul 2025; utilizarea rațională a resurselor naturale, inclusiv a materialelor considerate astăzi deșeuri; Prioritatea: reutilizarea resurselor deja existente în circuitele economice locale și naționale prin reintroducerea deșeurilor în economia circulară; elaborarea Strategiei pentru Economie Circulară. Implementarea acesteia bazată pe inovație, tehnologii noi care să permită colaborarea, comunicarea și transparentizarea sistemelor. Responsabilitățile de implementare din sistemul economiei circulare vor fi repartizate echitabil între toți actorii din sistem pe baza principiului „poluatorul plătește”; implementarea sistemului garanție-returnare pentru ambalaje nereutilizabile – Stabilirea principiilor și a cadrului legal de funcționare; Partajarea responsabilităților; Implicarea financiară a principalilor actori; Elaborarea criteriilor pentru desemnarea administratorului de sistem; i mplementarea directivei privind produsele din plastic de unică folosință - Coordonarea elaborării cadrului legal de aplicare prin cooptarea tuturor ministerelor implicate. Stabilirea responsabilităților fiecărui minister în parte. Stabilirea răspunderii extinse a producătorilor pentru anumite categorii de produse; valorificarea unor materiale din depozitele poluante (zguri, șisturi, steril etc.) se va face în colaborare cu universități și institute de cercetare cu experiență în domeniu, prin proiecte comune cu finanțare din diferite surse. V. Calitatea aerului și protecția atmosferei În scopul îndeplinirii obligațiilor din domeniul calității aerului, ce revin României ca stat membru al UE, având în vedere faptul că cea mai mare parte a echipamentelor care se găsesc în Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) au o vechime relativ mare, iar menținerea lor în funcțiune pe termen lung este din ce în ce mai dificilă, se vor avea în vedere: Asigurarea în mod continuu a finanțării activității de evaluare a calității aerului înconjurător La acest moment, principala sursă de finanțare o reprezintă bugetul Fondului pentru mediu, în conformitate cu prevederile art.13, alin.(1), lit.m) și lit.v) din Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.105/2006, cu modificările și completările ulterioare, fiind finanțate după cum urmează: Prestarea serviciilor necesare pentru funcționarea echipamentelor instalate în stațiile de monitorizare a calității aerului, care compun RNMCA și care sunt raportate la CE, în scopul îndeplinirii obiectivelor de calitate a datelor (captura minimă de date specifică fiecărui poluant prevăzut pentru evaluarea calității aerului); Realizarea acțiunilor premergătoare activității de furnizare a celor 14 stații de monitorizare a calității aerului și relocarea a 7 stații, de tip industrial, existente în RNMCA, pe alte amplasamente și redefinirea acestora ca stații de fond urban (FU), fond suburban (FSU) sau trafic (T); Prestarea serviciilor pentru dezvoltarea aplicațiilor software specifice RNMCA necesare pentru dezvoltarea unui software propriu de raportare în scopul respectării Deciziei 2011/850/ UE de punere în aplicare a Directivelor 2004/107/EC și 2008/50/EC ale Parlamentului și Consiliului European privind schimbul reciproc de informații și raportări și în conformitate cu cerințele Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană (INSPIRE); Introducerea sistemului de alertă/ avertizare prin sms/e-mail în cadrul aplicației software specifice colectării și transmiterii datelor de calitate a aerului furnizate de RNMCA pentru avertizarea reprezentanților autorităților de protecția mediului (MMAP/ ANPM/APM) în cazul înregistrării unor evenimente/avarii/întreruperi în func- ționarea echipamentelor instalate în stațiile care compun RNMCA sau în situația depășirii unor nivele prestabilite pentru poluanții măsurați de acestea (2020). D emararea proiectului „Îmbunătățirea sistemului de evaluare și monitorizare a calității aerului la nivel național” în scopul obținerii finanțării nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), aferentă perioadei de programare 2014-2020; Revizuirea clasificării în regimuri de evaluare a calității aerului a ariilor din zonele și aglomerările prevăzute în Anexa nr.2 la Legea nr.104/2011 pe baza datelor furnizate de RNMCA și a rezultatelor studiului de modelare matematică a dispersiei poluanților emiși în aer, ultima încadrare fiind realizată în anul 2016 (2021); Depunerea unui nou proiect la AM-POIM pentru obținerea finanțării nerambursabile prin POIM, din perioada de programare 2021-2027, în scopul achiziției de echipamente noi pentru înlocuirea în mod eșalonat a echipamentelor existente în RNMCA (stații/laboratoare/sisteme de gestionare a datelor, echipamente și instrumente care sunt depășite/uzate din punct de vedere fizic); Identificarea soluțiilor pentru interconectarea sistemului de monitorizare a calității aerului care este în administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor cu sistemele de măsurarea ale universităților și institutelor de cercetare dezvoltare, cu respectarea prevederilor legislației europene în domeniu, pentru creșterea nivelului de cunoaștere a calității aerului la nivel național și pentru eficientizarea luării deciziilor; Adoptarea măsurilor necesare pentru integrarea datelor satelitare provenite din serviciul Copernicus pentru monitorizarea atmosferică. In acest sens se va continua colaborarea cu Agenția Spațială Europeană prin Agenția Spațială Română (ROSA); Întărirea capacității de monitorizare și intervenție a comisarilor Gărzii Naționale de Mediu: Asigurarea serviciului de permanență, 24/24h, pe întreg teritoriul țării și mai ales în aglomerările urbane cu probleme în ceea ce privește poluarea aerului; Întărirea capacității de reacție rapidă prin dotarea echipelor de control cu drone cu sistem de termoviziune, pentru identificarea exactă a eventualelor arderi ilegale de deșeuri sau alte materiale; Îmbunătățirea colaborării cu alte instituții și autorități ale statului (ANPM, IGSU, Politia Română, Jandarmeria etc.) cu atribuții de monitorizare a calității aerului și intervenție, precum și cu alte entități care ar putea sprijini demersurile de combatere a poluării – institute de cercetare, universități, organizații neguvernamentale, agenți economici etc. VI. Situri contaminate și chimicale Îmbunătățirea cadrului de reglementare în domeniul managementului chimicalelor pentru reducerea efectivă a poluării de la sursă; Implementarea și aplicarea rapidă și completă a prevederilor Regulamentului Reach și a altor acte normative europene privind managementul chimicalelor; Creșterea nivelului de control și combaterea importurilor ilegale de gaze florurate cu efect de seră; Finalizarea procedurii de inventariere a siturilor potențial contaminate la nivel național; Realizarea unei baze de date în sistem GIS, cu finanțare europeană și a investi- gărilor preliminare în cazul siturilor potențial contaminate; Reducerea numărului de situri contaminate prin continuarea demersurilor în vederea realizării de către deținătorii acestora a lucrărilor de remediere și redare în circuitul economic a terenurilor respective; Atragerea de fonduri europene pentru finanțarea lucrărilor de decontaminare a siturilor contaminate aflate în proprietatea statului. VII. Biodiversitate și arii protejate Creșterea graduală a nivelului de non-intervenție în parcurile naționale și naturale, până la atingerea recomandării IUCN de 75% - termen 2024; Realizarea Listei naționale de specii invazive – termen 2022; Implementarea Strategiei UE privind biodiversitatea 2030, prin realizarea Strategiei Naționale și a Planului de Acțiune privind Biodiversitatea 2030 – termen 2021; Implementarea unor sisteme unitare de management al calității și performanței resurselor destinate implementării planurilor de management/măsuri de management și/sau masuri de conservare; Crearea și aplicarea unui cadru unitar de acțiune care să sprijine asigurarea unui management eficient al ariilor naturale protejate, printr-un sistem integrat de MĂSURI PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA SAU MENȚINEREA BIODIVERSITĂȚII