4. Economie și mediu de afaceri
În perioada 2016-2019 au existat dificultăți în comunicarea deschisă cu mediul de afaceri, blocaje în accesul antreprenorilor la fonduri europene, întârzieri în digitalizarea platformelor și serviciilor oferite de către instituțiile publice, a planat riscul relocării unor operatori industriali strategici cu impact larg pe piața de muncă, au fost întârzieri majore în implementarea calendarului de investiții pe fondul inconsecvenței deciziilor guvernamentale și inexistenței unei strategii reale de dezvoltare a principalelor sectoare ale economiei. Încă de la învestirea Guvernului PNL, prioritățile au inclus deschiderea față de nevoile și ideile mediului de afaceri, creșterea securității energetice, respectarea termenelor programelor de investiții, consolidarea industriilor strategice, simplificarea, debirocratizarea și digitalizarea serviciilor, interconectarea cercetării-dezvoltării cu sectorul industrial, stimularea creării lanțurilor valorice de producție autohtone și atragerea de capital, atât prin investiții private, cât și prin fonduri europene neutilizate, necesare pentru dezvoltarea economiei în conformitate cu noul model de dezvoltare. Pandemia Covid-19 a generat un șoc major pentru economie, afectând cu precădere sectorul HoReCa, sectorul de retail, industria auto, dar și întreprinderile mici și mijlocii. Astfel, Guvernul și-a canalizat eforturile către sprijinirea mediului de afaceri, a antreprenorilor și angajaților pentru depășirea, în condiții cât mai bune, a efectelor generate de pandemie. Necesitatea de acțiune rapidă a impulsionat procesul de digitalizare a activității instituționale. Un rezultat vizibil a fost emiterea online a celor aproape 70.000 de Certificate pentru Situații de Urgență, proces ce a facilitat ulterior dezvoltarea platformelor digitale pentru acordarea granturilor cu finanțare europeană către mediul de afaceri. Guvernul își propune dezvoltarea continuă a serviciilor digitale și creșterea interacțiunii mediului de afaceri prin intermediul unor servicii publice de calitate accesibile online.