o monitorizare eficace a implementării proiectelor.
Documentul original
Pagina 23-25 ↗Viziunea pe termen mediu 7. o monitorizare eficace a implementării proiectelor. Următorii 3 ani vor fi decisivi pentru evoluția domeniului transporturilor, în care Guvernul se va concentra pe câteva direcții de acțiune care să ne garanteze îndeplinirea cu succes a obiectivelor strategice fixate prin Programul de guvernare, pe componenta de infrastructură de transport: Accelerarea implementării proiectelor aflate în execuție printr-un management responsabil și proactiv, printr-un dialog continuu cu antreprenorii și o colaborare interinstituțională eficientă, atât pe verticală, cât și pe orizontală, astfel încât să fie identificate rapid soluțiile în vederea eliminării eventualelor blocaje apărute pe parcursul derulării acestor proiecte; Monitorizarea atentă a proiectelor aflate în derulare pe principalele coridoare de conectivitate europeană, astfel încât perspectiva lor de finalizare să se încadreze într-un orizont optim de timp; Demararea de noi proiecte de investiții în infrastructura de transport prin promovarea unor documentații mature și bine fundamentate, care să aibă la bază eficiența economico-socială a acestor proiecte; Realizarea conectivității între regiunile istorice prin intensificarea procesului de închidere a coridorului IV rutier și feroviar paneuropean și a implementării proiectelor de infrastructură mare din Regiunea Moldovei, pe Coridorul IX paneuropean, precum și pe axa Est-Vest; Continuarea programului de redresare a companiilor de stat din domeniul transporturilor și a procesului de selecție a managerilor profesioniști în baza unei analize transparente și solide; Atragerea specialiștilor români care lucrează în străinătate („repatrierea”) în implementarea unor proiecte majore; Parteneriate cu instituții publice care gestionează infrastructură în alte state membre UE pentru asistență tehnică Adoptarea unei noi strategii de finanțare a proiectelor de infrastructură care să asigure implementarea proiectelor în mod sustenabil și eficient. Vor fi susținute investițiile majore în infrastructură având ca principală sursă de finanțare fondurile europene nerambursabile, acesta fiind un factor cheie al modernizării României. Uniunea Europeană încurajează statele în accesarea, pe lângă fondurile europene, și a altor instrumente de finanțare pentru a maximiza impactul acestora și pentru a permite dezvoltarea unui număr mai mare de proiecte. Astfel, se va acționa pe 3 direcții pentru a obține un mix care să asigure necesarul de finanțare: • alocarea, în medie, a 2% din PIB pentru infrastructura de transport până în 2030; • utilizarea fondurilor externe nerambursabile (P.O.I.M., C.E.F., P.O.T., P.N.R.R. ); • antrenarea de fonduri rambursabile, fonduri de tip P.P.P. sau împrumuturi I.F.I. Consolidarea parteneriatului dintre C.N.A.I.R. și autoritățile locale pentru implementarea unor proiecte de infrastructură de interes local și regional de natura variantelor ocolitoare, drumurilor de legătură la drumurile naționale, autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor alternative ca soluții pentru descongestionarea de trafic rutier, inclusiv modernizarea, reabilitarea acestora, precum și între C.F.R. — S.A. și autoritățile administrației publice locale, pentru modernizarea infrastructurii feroviare, în scopul introducerii trenurilor intraregionale, metropolitane și urbane. Intensificarea ritmului de derulare a investițiilor prin identificarea de modalități de finanțare și cooperare complexe, pe bază de parteneriate: C.N.A.I.R., autorități locale, asociații de dezvoltare intercomunitară, sector privat intern și internațional capabil să atragă fonduri din surse cât mai diverse (fonduri externe nerambursabile, granturi, împrumuturi, participare la capital, atragerea societăților de administrare de fonduri de investiții etc.) Intensificarea colaborării în cadrul Parteneriatului Inițiativei celor Trei Mări, în vederea dezvoltării unor proiecte de infrastructură de transport de importanță strategică regională, care vor contribui la dezvoltarea economică și la coeziunea europeană. Utilizarea duală a infrastructurii de transport: construcția sau dezvoltarea infrastructurii de transport trebuie să asigure permanent procesul de transport, atât pentru pasageri și mărfuri, cât și pentru mobilitatea militară și transportul echipamentelor aferente acesteia. În domeniul fondurilor europene, sunt prioritare închiderea P.O.I.M. 2014—2020, pregătirea și implementarea viitorului exercițiu financiar P.O.T. 2021—2027 și implementarea Planului național de redresare și reziliență. În contextul politicii europene în domeniul transporturilor, ce prevede realizarea unei rețele europene integrate orientate spre dezvoltarea unei rețele centrale, cu termen de finalizare 2030 (TEN-T Core) și a unei rețele globale ce va susține rețeaua centrală, cu termen de finalizare 2050 (TEN-T Comprehensive), România va trebui să continue investițiile în infrastructura de transport, orientate spre dezvoltarea coridoarelor multimodale transnaționale care traversează România, și anume: Coridorul Rin-Dunăre și Coridorul Orient/Est-Mediteraneean, corelate cu prioritățile naționale specifice. În ceea ce privește direcțiile generale de acțiune, acestea privesc finalizarea pregătirii strategice în ceea ce privește prioritizarea proiectelor pe fiecare mod de transport și corelarea acestora cu sursele de finanțare. Astfel, în perioada 2021—2024 ne raportăm la închiderea P.O.I.M. 2014—2020 (n+3), lansarea P.O.T. 2021—2027, implementarea P.N.R.R., precum și corelarea acestor surse de finanțare cu creșterea investițiilor finanțate din bugetul de stat, conform angajamentelor Planului investițional, ce prevede alocarea în medie a 2% din PIB pentru infrastructura de transport în următorii 10 ani. Obiectivele prevăzute a se finanța utilizând Mecanismul de redresare și reziliență sunt reprezentate de proiecte majore rutiere, feroviare sau de metrou, mature din punctul de vedere al pregătirii documentațiilor tehnico-economice, cu impact redus asupra mediului și cu beneficii în ce privește digitalizarea și soluțiile inovative din transporturi. De asemenea în cadrul P.N.R.R. sunt prevăzute o serie de reforme privind capacitatea administrativă și operațională la nivelul tuturor instituțiilor implicate în implementarea proiectelor de infrastructură de transport. La nivel de proiecte, obiectivele pe termen mediu includ: Finalizarea secțiunilor în implementare din coridoarele principale; Lansarea contractelor de proiectare și execuție lucrări pentru toate secțiunile aferente principalelor coridoare de conectivitate; Introducerea la finanțare a trenurilor metropolitane (de exemplu, București, Cluj-Napoca, Timișoara), respectiv a trenurilor de lucru; Extinderea rețelei naționale de metrou la nivelul municipiului București și dezvoltarea unei rețele de metrou la Cluj-Napoca. De asemenea, un rol cheie îl vor avea măsurile privind capacitatea administrativă, ce includ: asigurarea unui cadru strategic stabil pe termen mediu și lung; elaborarea unei Cărți albastre (Blue book) pe modelul utilizat în alte state membre care să completeze legislația privind elaborarea documentațiilor tehnico-economice, dar să reprezinte în același timp un ghid practic pentru realizarea etapelor importante din pregătirea proiectelor și să asigure corelarea între acestea, fără a se ignora niciuna dintre etapele de pregătire; modificări legislative care să conducă la responsabilizarea factorilor implicați în avizarea proiectelor de infrastructură de transport de interes național în ceea ce privește: fondul forestier, terenurile agricole, descărcările arheologice, relocările de utilități electrice, gaze naturale, telefonie etc. Studiile de mediu și arii protejate, autorizările locale și de dezvoltare urbanistică etc.; constituirea în cadrul principalilor beneficiari de infrastructură de transport a unor divizii de ingineri proiectanți în măsură atât de analiză critică a documentațiilor de pregătire realizate prin asistență externă, cât și să corecteze acolo unde este necesar documentațiile tehnice; identificarea printr-un proces amplu de consultare atât a ofertanților, cât și a autorităților contractante, a principalelor deficiențe în cadrul legislativ actual în domeniul achizițiilor publice; implementarea cu prioritate a reformelor asumate prin P.N.R.R., în special cele legate de capacitatea administrativa a C.N.A.I.R., C.F.R., Metrorex și operaționalizarea C.N.I.R. A. Transportul rutier Infrastructura rutieră este elementul central într-un sistem de transport rutier, iar în România dezvoltarea rețelei rutiere, fie că este vorba despre autostrăzi, drumuri expres, variante ocolitoare sau drumuri naționale, aceasta trebuie să se sprijine pe câteva principii care se referă la asigurarea conectivității și a mobilității cetățenilor și a mărfurilor, cu costuri reduse, cu economie de timp și în condiții de siguranță. Astfel, în Planul investițional pentru dezvoltarea infrastructurii au fost stabilite obiectivele de conectivitate rutieră care vizează rezolvarea a patru mari probleme ale transportului rutier: timpi mari de întârziere în trafic, media zilnică anuală ridicată (MZA), accesibilitatea redusă națională și internațională și rata mare de accidente rutiere. Pentru soluționarea acestor probleme și o rețea rutieră de transport modernă, eficientă și sigură, investițiile în infrastructura rutieră de transport se vor concentra pe cele patru obiective generale de conectivitate rutieră, care asigură conexiunea atât a provinciilor istorice, cât și a regiunilor de dezvoltare ale României și se extind natural spre rețelele rutiere din țările vecine. Prioritățile Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se vor încadra în coordonatele onorării dezideratelor ce țin de protecția vieții umane, concomitent cu asigurarea unui mediu concurențial favorabil dezvoltării sustenabile a serviciilor de transport și creșterea continuă a calității serviciilor de transport, precum și a celor conexe diferitelor moduri de transport. Principalele obiective pentru perioada 2021—2024 se axează pe următoarele coordonate: