Programe de guvernare
E21.8

VII. Susținerea intensificată a multilateralismului eficient

Documentul original

Pagina 154 ↗

VII. Susținerea intensificată a multilateralismului eficient România va continua să fie un susținător activ al unui multilateralism eficient în cadrul tuturor organizațiilor din care facem parte — inclusiv Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei, OSCE, Organizația Internațională a Francofoniei, în cadrul Coaliției globale anti-Daesh, Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (International Holocaust Remembrance Alliance/IHRA), Alianței pentru Multilateralism, Comunității Democrațiilor/CoD — care, sub Președinția română, și-a consolidat rolul ca platformă de promovare a democrației în întreaga lume. Extinderea mandatului Președinției române a CoD cu încă un an, până în septembrie 2022, a reconfirmat succesul mandatului și viziunii României în fruntea acestui for. În cadrul tuturor acestor organisme România va continua să promoveze activ valorile democrației și statului de drept, combaterea și prevenirea antisemitismului, xenofobiei, rasismului, intoleranței, precum și combaterea terorismului, în baza normelor de drept internațional. Totodată, va continua susținerea creșterii rolului României în plan multilateral, inclusiv prin promovarea activă și sistematică a unor candidaturi românești la conducerea unor organizații internaționale, inclusiv regionale. România și-a asumat încă din anul 2015 implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă propuse de Organizația Națiunilor Unite prin documentul emblematic Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Pe lângă angajamentele față de comunitatea internațională, avem mai ales o obligație față de cetățenii acestei țări. Bunăstarea pe termen lung se poate obține prin creștere economică susținută și printr-o atitudine responsabilă față de societate și față de mediul înconjurător. Guvernul României este adeptul unei dezvoltări sustenabile care să asigure bunăstarea generațiilor din prezent, dar și a celor viitoare. În activitatea noastră guvernamentală, implementarea Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 reprezintă o preocupare importantă. În 2022, Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 va fi operaționalizată într-un plan de acțiune și un cadru de guvernanță, demersuri care, alături de consolidarea nucleelor de dezvoltare durabilă organizate la nivelul ministerelor, vor pregăti terenul pentru alinierea bugetului național cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Un set de indicatori naționali va sta la baza măsurării implementării acestor obiective. Guvernul se va implica activ pentru ca România să se poziționeze pe un nivel superior în clasamentul țărilor care au făcut progrese importante pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030.

  1. Original