Programe de guvernare
E21.5

IV. Parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova

Documentul original

Pagina 150-151 ↗

IV. Parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova Ca prioritate de prim rang a politicii externe a României, țara noastră va continua să susțină activ eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova și programul de reforme prodemocratice, în baza Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova și având ca fundament comunitatea de limbă, istorie și cultură cu Republica Moldova, precum și viziunea spațiului comun din perspectiva integrării europene. Țara noastră va sprijini Republica Moldova în eforturile de consolidare a statului de drept, de asigurare a stabilității politice și prosperității. Totodată, vor continua acțiunile de sprijin în beneficiul direct al cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19. Se vor depune, de asemenea, eforturi susținute pentru avansarea proiectelor bilaterale strategice, mai ales a celor cu rol de conectare a Republicii Moldova cu UE, prin România. România va acționa pentru încheierea rapidă și implementarea unui nou Acord de asistență nerambursabilă, care să îndeplinească funcțiile Acordului privind asistența nerambursabilă de 100 milioane euro (semnat în 2010 și ieșit din vigoare la 28 martie 2021), precum și pentru implementarea proiectelor comune de interes major și pentru a continua să sprijine dezvoltarea, modernizarea și reziliența statului vecin. În acest sens, se va acorda prioritate proiectelor de interconectare în domeniul energiei și transporturilor (inclusiv podurile peste Prut, autostrăzi), menite să asigure conectarea robustă a Republicii Moldova la spațiul european, prin România. De asemenea, se va urmări o implicare activă în susținerea Republicii Moldova în identificarea de soluții solide, viabile și sustenabile pentru asigurarea necesarului de gaze naturale prin diversificarea surselor de aprovizionare, crearea de rezerve, în vederea consolidării securității energetice a Republicii Moldova pe termen mediu și lung. România va continua să promoveze o reglementare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional și cu neafectarea vectorului său proeuropean. MAE va susține crearea unui Grup de sprijin al Comisiei Europene pentru Republica Moldova, care să susțină — împreună cu Delegația pentru relațiile cu Republica Moldova din Parlamentul European — implementarea eficientă de către Republica Moldova a Acordului de Asociere UE—Republica Moldova. România va fi activă în susținerea eforturilor autorităților Republicii Moldova de eficientizare a combaterii corupției, de reformare a sistemului judiciar, de reformare și profesionalizare a administrației și de curățare a mediului de afaceri și a administrației publice de practici clientelare. De asemenea, vor fi intensificate măsurile de încurajare a prezenței investiționale românești în Republica Moldova. Totodată, va fi susținută consolidarea programului de înfrățiri între unitățile administrative-teritoriale din România și Republica Moldova, inclusiv în vederea oferirii de expertiză în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, și inițierea unor proiecte comune, care să aibă ca scop dezvoltarea comunităților locale. Se va urmări, de asemenea, consolidarea Fondului de Democratizare și Dezvoltare Sustenabilă pentru Republica Moldova, prin sporirea alocării financiare în cadrul bugetului MAE destinat cooperării internaționale pentru dezvoltare și asistență umanitară.

  1. Original