Obiective pentru o justiție eficientă
Documentul original
Pagina 129 ↗B. Justiție și stat de drept 2. Obiective pentru o justiție eficientă Obiectivele Programului de guvernare în domeniul justiției sunt stabilite având ca punct de plecare competențele legale ale Ministerului Justiției, nevoile cetățenilor, ale sistemului judiciar și ale Justiției în ansamblul său, resursele financiare aflate la dispoziția ministerului, evoluțiile instituționale din interiorul sistemului judiciar. Soluțiile în domeniul Justiție și stat de drept au în vedere obiectivul național și instituțional al unei justiții independente și eficiente, finalizarea MCV, cu respectarea recomandărilor organismelor europene (MCV, GRECO, Raportul CE privind statul de drept și Comisia de la Veneția), respectiv a liniilor coordonatoare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).