Îmbunătățirea infrastructurii sistemului judiciar și a sistemului penitenciar și digitalizarea actului de justiție
Documentul original
Pagina 134-135 ↗5.3. Reintegrarea socială a persoanelor private de libertate 8. Îmbunătățirea infrastructurii sistemului judiciar și a sistemului penitenciar și digitalizarea actului de justiție 8.1. Investiții în infrastructura fizică Continuăm demersurile pentru realizarea proiectului „Cartierul pentru Justiție”, care va grupa instituțiile de justiție din Capitală într-un singur areal imobiliar, dezideratul Ministerului Justiției fiind finalizarea negocierii acordului de împrumut dintre Guvern și Banca Mondială, necesar finanțării lucrărilor de construire și de instalații aferente Cartierului pentru Justiție, inclusiv ratificarea acestuia prin lege. Susținem totodată, acordarea unui sediu adecvat pentru Înalta Curte de Casație și Justiție care să asigure o bună funcționare a instanței supreme, ținând cont de rolul său constituțional, volumul de activitate și de aparatul de lucru propriu. Vom asigura investiții în infrastructura instanțelor de judecată și a parchetelor conform calendarului de investiții adoptat prin fonduri de la bugetul de stat, fonduri din PNRR și din alte surse externe. Susținem dezvoltarea infrastructurii Direcției Naționale de Probațiune prin amenajarea unui nou sediu central într-o clădire care provine din recuperarea prejudiciilor rezultate din infracțiuni. Vom continua investițiile pentru crearea, extinderea și modernizarea spațiilor de detenție în conformitate cu standardele CEDO. Vom asigura resursele financiare necesare realizării obiectivelor de investiții pentru realizarea de noi locuri de deținere, extinderea și modernizarea celor existente. 8.2. Digitalizarea actului de justiție Pentru eficientizarea actului de justiție este necesară implementarea digitalizării, a măsurilor cuprinse în Planul național de digitalizare a sistemului judiciar care cuprinde digitalizarea structurii Ministerului Justiției și a instanțelor de judecată. În acest sens, vom acționa pentru realizarea, înființarea și modernizarea centrelor de date, cât și pentru implementarea de roboți informatici pentru efectuarea activităților recurente/ repetitive, asigurarea stațiilor și a fondului de carte în format digital (inclusiv audiobook), automatizarea proceselor din justiție prin mecanisme de inteligență artificială, în cazurile și situațiile care permit acest lucru. În mod special, vom susține digitalizarea actului de justiție prin îmbunătățirea sistemului ECRIS IV și punerea bazelor pentru dezvoltarea sistemului ECRIS V, precum și prin dezvoltarea și generalizarea dosarului electronic într-un sistem unic, la nivel național. Susținem folosirea mijloacelor electronice de comunicare a actelor de procedură, precum și elaborarea cadrului normativ pentru instituirea domiciliului electronic. Finanțarea prin PNRR a unor proiecte de digitalizare a actului de justiție reprezintă o oportunitate reală pentru modernizarea radicală a actului de justiție și a relației dintre sistemul judiciar și justițiabili. Vom susține extinderea proiectelor de digitalizare și în cazul serviciilor oferite de profesiile juridice pentru a facilita interconectivitatea acestora cu platformele dezvoltate la nivelul sistemului judiciar, inclusiv accesul la bazele de date ale unor registre publice de evidență, necesare în activitatea proprie. Implementarea cu celeritate a proiectelor ce vor fi finanțate din fondurile PNRR pentru transformarea digitală a sistemului judiciar sunt o prioritate pentru Ministerul Justiției. O atenție sporită se va acorda finalizării livrării și instalării infrastructurii hardware necesare ONRC și celor 42 de oficii teritoriale care funcționează pe lângă tribunale, ca bază pentru funcționarea corespunzătoare a numeroaselor aplicații de lucru ale registrelor, finalizării dotării parchetelor de pe lângă instanțe cu sisteme de videoconferință moderne necesare audierii la distanță, obiective care au ca sursă de finanțare fonduri alocate de Banca Mondială, până la finele anului 2023. Continuarea procesului de informatizare a sistemului de justiție va permite justițiabililor un acces mai facil la dosarele în care sunt parte, prin intermediul dosarului electronic în care vor putea fi încărcate și accesate în mod securizat toate documentele aferente litigiului. Părțile vor avea opțiunea de a realiza și depune on-line acte procesuale. Susținem adoptarea proiectului de lege privind registratorii de registrul comerțului și activitatea de înregistrare în registrul comerțului (transpunerea Directivei Digitalizare).