Programe de guvernare
E18.15

5.2. Consolidarea luptei anticorupție și a luptei împotriva criminalității organizate

Documentul original

Pagina 132-133 ↗

5.2. Consolidarea luptei anticorupție și a luptei împotriva criminalității organizate Prin modificarea Legilor Justiției urmărim un impact benefic asupra independenței, eficienței și responsabilității sistemului judiciar. Pentru a consolida lupta anticorupție, precum și lupta împotriva criminalității organizate și a combate în mod eficient evaziunea fiscală vom asigura resursele materiale si umane necesare DNA și DIICOT. Asumăm ca prioritate a Guvernului combaterea infracțiunilor de mediu, precum și lupta împotriva criminalității de mediu și urmărim adoptarea unor soluții legislative de clarificare a competențelor materiale, precum și extinderea rețelei naționale a procurorilor specializați pe infracțiuni de mediu și specializarea procurorilor la nivelul parchetelor teritoriale pentru investigarea cu celeritate a tuturor infracțiunilor de mediu. Susținem combaterea fenomenului traficului de persoane prin asigurarea resurselor materiale și umane necesare Serviciului de combatere a traficului de persoane din cadrul DIICOT și specializarea continuă a procurorilor. Vom dezvolta actuala aplicație ECRIS astfel încât să asigure nedivulgarea on-line a identității victimelor traficului de persoane, în acord cu instrumentele internaționale ratificate de România. Ne vom concentra eforturile pe sprijinirea consolidării capacității naționale de reacție la forme extrem de nocive, de manifestare a criminalității organizate transfrontaliere precum: traficul de persoane, traficul de minori și traficul de droguri. Dimensiunea de prevenție este, de asemenea, esențială. Vom susține prevenirea cazurilor de trafic de minori din centrele de tip rezidențial prin sesiuni informative și un mecanism de raportare imediată a suspiciunilor, precum și formarea specialiștilor pe impactul traumei asupra beneficiarilor, prin formări pe tema traumei complexe. Propunem o coordonare foarte strânsă a eforturilor de prevenire a fenomenului traficului de persoane, în special în rândul grupurilor vulnerabile, cu ceilalți actori implicați în lupta împotriva traficului de persoane. Susținem ca derularea procedurilor judiciare în cazurile de trafic de persoane și infracțiuni sexuale să țină cont de starea fizică și psihică a victimelor, să nu agraveze trauma și să fie stabilite prin intermediul CSM, bune practici la nivel național pentru protejarea efectivă a victimelor acestor infracțiuni pe toată durata procedurilor judiciare. Susținem procesul etapizat pentru dotarea parchetelor și instanțelor din fiecare județ, cu săli de audiere, amenajate în mod special, pentru victimele minore, atât în procesele penale, cât și în cele civile, pentru a nu expune victimele minore unor traume suplimentare în prezența agresorilor.

  1. Original