I. Probleme structurale ale cercetării și inovării din România
Documentul original
Pagina 113 ↗I. Probleme structurale ale cercetării și inovării din România Cercetarea și inovarea necesită o conexiune mult mai coerentă la nevoile actuale ale societății și economiei. Mediul de cercetare din universități, institutele de cercetare-dezvoltare, institutele din subordinea Academiei Române, institutele și centrele de cercetare din subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice, precum și entitățile de cercetare din domeniul apărării și companiile trebuie să colaboreze mai mult pentru elaborarea și implementarea strategiilor multianuale de cercetare. În egală măsură, cercetarea românească trebuie să fie conectată la sistemul de cercetare internațional din perspectiva resursei umane, a dezvoltării tehnologice și a obiectivelor. Având în vedere aceste aspecte, Guvernul își asumă continuarea evaluării externe, cu experți selectați de Comisia Europeană, a politicilor naționale în cercetare, dezvoltare și inovare, a guvernanței și arhitecturii instituționale, precum și implementarea recomandărilor primite de la Comisia Europeană, prin instrumentul Facilitate în Sprijinul Politicilor — instrumentul de sprijin pentru politici, cu finanțare integrală din programul „Orizont 2020”. Ulterior încheierii evaluării politicilor naționale în cercetare, se va trece la evaluarea de fond a sistemului național de cercetare. Această măsură va avea ca impact creionarea cât mai aproape de realitate a cauzelor dezechilibrelor actuale din sistemul CDI și identificarea unor măsuri care să reducă decalajele pe termen mediu și lung ale indicatorilor specifici față de media UE și va putea asigura un trend ascendent domeniului CDI, inclusiv creșterea șanselor de succes în Programul european de cercetare „Orizont Europa” (2021—2027) și intensificarea transferului în economie al rezultatelor cercetării. Această reformă va putea conduce la stabilirea unor poli de excelență esențiali pentru formarea de parteneriate pe termen lung și pentru colaborarea în jurul unor infrastructuri și programe de cercetare de anvergură internațională, în domenii de frontieră ale științei și tehnologiei, în vederea unei mai bune integrări în Spațiul European al Cercetării. Participarea României la Programul Orizont 2020 (2014—2020) a fost modestă (214,8 milioane euro atrase din bugetul Orizont 2020 și 787 contracte semnate, în care sunt implicați 1.190 de parteneri români. Această situație a fost generată, în principal, de subfinanțarea cercetării din fonduri publice, dar și de dificultățile în atragerea fondurilor private în cercetare și inovare, generate de lipsa unor politici naționale susținute și coerente care să stimuleze activitatea CDI. Toți acești factori au produs efecte negative în sistemul românesc de CDI și au determinat un regres în ceea ce privește majoritatea indicatorilor din Datele statistice privind inovarea europeană (European Innovation Scoreboard 2019).