D.1. Măsuri privind armonizarea/modificarea și completarea legislației în materia protejării patrimoniului material:
Documentul original
Pagina 112 ↗D.1. Măsuri privind armonizarea/modificarea și completarea legislației în materia protejării patrimoniului material: • modificarea și completarea Legii nr. 109 din 26 mai 2016 pentru completarea art. 51 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice; • simplificarea procedurii de avizare în materia protejării monumentelor istorice prin modificarea și completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (echivalări, corecții ale Listei monumentelor istorice, ale Registrului arheologic național și ale zonelor de protecție, elaborarea de reglementări urbanistice corespunzătoare, programe de repertoriere a siturilor și monumentelor și de stabilire a unor criterii de diferențiere a siturilor și monumentelor în scopul înscrierii corecte în categoriile A și B etc.); modificarea și completarea normelor metodologice privind situațiile în care autoritățile administrației publice centrale și locale contribuie la acoperirea costurilor lucrărilor de protejare și de intervenție asupra monumentelor istorice, cu stabilirea proporției contribuției, procedurilor, precum și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească proprietarul, altul decât statul, municipiul, orașul sau comuna; clarificarea abordării și protecției monumentelor arheologice și istorice aflate în proprietate privată (viziune, infrastructură, planuri de acțiune); elaborarea unor norme și standarde naționale privind cercetarea, inventarierea, delimitarea patrimoniului imobil, corelat cu adaptarea standardelor privind cercetările arheologice la cerințele regionale privind cercetarea arheologică, evidența, conservarea sau restaurarea patrimoniului; • reglementarea activității de cercetare în instituțiile muzeale; • reglementarea sistemului de colectare a taxei Timbrul monumentelor istorice, în vederea creșterii finanțării pentru a sprijini activitățile de protejare, restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice; • semnarea și ratificarea de către România a Convenției de la Faro; • reglementări în materie de arheologie: • aprobarea Codului deontologic al arheologilor din România; • eficientizarea Comisiei Naționale de Arheologie (analizarea impactului privind înființarea comisiilor zonale de arheologie etc.);