Programe de guvernare
E14.1

Stimularea natalității și a familiei

Documentul original

Pagina 102-103 ↗

Stimularea natalității și a familiei Statisticile indică faptul că până în 2050 România este în pericol să aibă o populație de doar 15 milioane, din care o treime vor fi pensionari. Anul 2020, marcat de criza de sănătate, este al 31-lea an în care sporul natural este negativ. În acest sens, România se confruntă cu câteva fenomene negative: scăderea numărului de nou-născuți și creșterea numărului de decese și migrația masivă a populației în ultimii ani. Având în vedere această situație, este necesară luarea unor măsuri urgente care să vină în sprijinul natalității. Politicile publice ce vizează familiile trebuie să aibă în vedere tendințele demografice, procesele de migrație internă și internațională, realitățile de pe piața muncii din România și din UE, precum și sustenabilitatea sistemelor de protecție socială. Aceste procese și tendințe indică în mod clar că îmbătrânirea societății românești amenință sustenabilitatea pe termen mediu a sistemelor de asistență socială din România. Prin urmare, susținerea familiilor trebuie să devină un obiectiv național și o prioritate pentru guvern. Statul trebuie să-și asume un rol cât mai mare în sprijinirea tinerilor, pentru ca aceștia să poată face față provocărilor financiare, sociale și psihice pe care le presupun întemeierea unei familii și creșterea copiilor. Trebuie să ne asigurăm că familiile cu copii vor primi respectul cuvenit din partea instituțiilor statului, iar guvernul trebuie să-și asume responsabilitatea de a dezvolta un sistem previzibil și stabil (pe termen lung) de facilități și asistență, care să ofere un ajutor real cuplurilor tinere care plănuiesc să întemeieze o familie, dar și familiilor care au deja în întreținere copii minori. Familia reprezintă cadrul primordial al cooperării dintre generații, un cadru pentru împărțirea responsabilităților și al sprijinului reciproc dintre tineri și persoanele mai în vârstă. Prin urmare, politicile publice din domeniu trebuie bazate pe o concepție a familiei definită în sens mai larg, care să permită tuturor membrilor familiei să beneficieze de anumite facilități. Mai concret, eligibilitatea pentru anumite forme de sprijin trebuie extinsă și pentru bunici și alte rude care pot oferi ajutor părinților în creșterea copiilor. Pe de altă parte, este important ca politicile familiale să aibă în vedere și situația specifică a familiilor monoparentale. Dincolo de anumite facilități de care beneficiază de drept toate persoanele care au în întreținere copii, trebuie prioritizate formele de sprijin care încurajează beneficiarii să acționeze în mod activ și responsabil (de exemplu, facilități ce presupun contribuție proprie din partea beneficiarilor, respectiv un sistem de vouchere ce pot fi utilizate doar pentru o gamă prestabilită de servicii). Pentru implementarea pachetului de politici publice pentru familii este nevoie de un parteneriat între statul român, administrațiile publice locale, mediul de afaceri și societatea civilă. Guvernul va încuraja administrațiile locale să ofere facilități familiilor și va cofinanța aceste programe din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Măsuri propuse: — Program de construire de creșe în toate comunitățile în care există cerere semnificativă, precum și sprijinirea Ministerului Finanțelor și a autorităților locale din marile aglomerări urbane pentru amenajarea de creșe în incinta clădirilor de birouri, ca o măsură activă de stimulare a reîntoarcerii la serviciu înainte de expirarea perioadei de 2 ani și, implicit, de creștere a natalității; — Sprijinirea Ministerului Finanțelor în aplicarea unor măsuri de deductibilitate pentru familiile cu mai mulți copii, ca măsură activă de încurajare a creșterii natalității, cu punctaje diferențiate în funcție de numărul de copii și în accesul la programe de creditare de locuire pentru achiziționarea unor noi locuințe sau renovarea și extinderea celor existente; această măsură trebuie corelată cu o activă implicare a autorităților locale în dezvoltarea infrastructurii necesare pentru îngrijirea copiilor, astfel încât părinții să fie încurajați să revină la muncă; — Extinderea programelor de tip școală după școală (after school); — Susținere financiară pentru familii în vederea achiziționării de echipamente necesare în procesul de tranziție digitală (pentru a face față noilor provocări produse de pandemia de COVID-19, în special școala online și telemuncă la anumite categorii de salariați); — Facilități fiscale pentru întreprinzătorii care oferă lucrătorilor anumite beneficii favorabile familiei (de exemplu, decontare cheltuieli creșă sau învățământ etc.); — Program de finanțare pentru achiziția unor autoturisme familiale (de 7 persoane/locuri); — Program de credite pentru achiziționarea de locuințe pentru tineri familiști, subvenționat de stat luând în considerare ca un criteriu de punctaj numărul de copii. Program de asistență pentru construirea primei case, în parteneriat cu administrațiile locale; — Program de credite personale pentru tineri familiști (FamilyStart); — Dezvoltarea sistemului instituțional de îngrijire timpurie a copiilor (program creșe, instituții de consultanță familială, medicină de familie și pediatrie, înființarea unei rețele de consultanți de sănătate/asistenți medicali comunitari). — Instituirea unui sistem de vouchere din care beneficiarii să poată acoperi costurile unor servicii specifice în domenii precum educația, sportul, sănătatea și cultura. Bunicii, respectiv frații majori șomeri să poată beneficia de indemnizația de creștere a copilului în locul părinților, dacă părintele se întoarce la locul de muncă; — Reducerea progresivă a cuantumului contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorate, în funcție de numărul de copii aflați în întreținere, până la o scutire totală pentru cei care au în întreținere cel puțin 3 copii; — Facilități acordate de administrațiile locale: de exemplu, loturi pentru construirea de case, instituirea unor facilități privind taxele și impozitele locale etc.; — Acordarea unui grant de 30% din valoarea construcției/ achiziției unei locuințe noi (începută în 2022) familiilor cu copii mai mici de 15 ani și care nu dețin în prezent o locuință. Grantul se acordă la finalizarea locuinței și nu poate depăși suma de 45.000 euro în mediul urban, respectiv 30.000 euro în mediul rural; — Acordarea posibilității autorităților administrațiilor publice locale de a sprijini familiile care au în întreținere copii prin reduceri/scutiri de taxe și impozite, precum și prin acordarea unor burse școlare complementare pentru elevii care provin din familiile numeroase; — Oferirea unui sprijin financiar acordat o singură dată, la nașterea fiecărui copil, familiilor vulnerabile, inclusiv familiilor monoparentale, al căror venit per familie este sub nivelul salariului minim brut pe economie garantat în plată; — Sprijin acordat angajatorilor/consorțiilor de angajatori pentru amenajarea unor spații destinate supravegherii și îngrijirii copiilor cu vârstă preșcolară (0—6 ani) sau pentru crearea de parteneriate cu entități specializate care oferă servicii de îngrijire copii, în vederea asigurării echilibrului dintre viața profesională și cea de familie.

  1. Original