Programe de guvernare
E11.8

Calitatea aerului

Documentul original

Pagina 76-77 ↗

Principiile coordonatoare ale politicii de mediu: 5. Calitatea aerului • Elaborarea și implementarea unei Strategii Naționale de Îmbunătățire a Calității Aerului care va stabili un echilibru stabil și durabil între nevoia românilor de a avea un aer mai curat și exigențele unor platforme economice care contribuie la dezvoltarea României și la creșterea perspectivelor de viață pentru noi toți. De asemenea, Strategia Guvernului va avea un impact puternic asupra filosofiei de dezvoltare a marilor orașe, care au o amprentă semnificativă de carbon. Astfel, vor fi dezvoltate protocoale de colaborare cu administrațiile publice locale care să încurajeze primăriile municipiilor și marilor orașe din România să facă o trecere graduală și sustenabilă către transport public bazat pe energie electrică. În vederea elaborării și implementării Strategiei Naționale de Îmbunătățire a Calității Aerului se vor lua măsuri privind:  Dezvoltarea și optimizarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) prin restructurarea/ reconfigurarea și prin instalarea unor puncte noi de măsurare utilizând diferite surse de finanțare (Fondul de Mediu, fonduri europene etc.);  Dezvoltarea unui sistem de prognoză a calității aerului;  Dezvoltarea unui sistem unic, interactiv de inventariere a emisiilor de poluanți în aer, prin crearea unei baze de date în conformitate cu cerințele directivei INSPIRE. Reducerea emisiilor de elemente poluante în atmosferă va presupune un set de măsuri legislative care să încurajeze marii poluatori să adopte tehnologii specifice de filtrare a emisiilor atmosferice, în conformitate cu legislația europeană;  Elaborarea unui plan de conformitate, care va asigura monitorizarea atentă a respectării normelor UE privind autorizațiile acordate instalațiilor care funcționează în temeiul Directivei privind emisiile industriale și dacă marii poluatori atmosferici au adoptat sau nu măsurile solicitate în vederea reducerii de noxe din atmosferă;  Reducerea emisiilor de noxe în atmosferă prin Planul integrat de dezvoltare economică urbană, care va cuprinde un set de măsuri proactive și preventive deopotrivă;  Plantarea de arbori în imediata vecinătate a marilor aglomerări urbane în vederea construirii sau reabilitării centurilor verzi care ajută la filtrarea aerului din mediul urban;  Încurajarea dezvoltării spațiilor verzi în zonele urbane;  Încurajarea autorităților locale în vederea reducerii emisiilor de carbon prin diverse mecanisme de sprijin;  Încurajarea deplasării cu bicicleta (amenajarea unor piste sigure pentru bicicliști);  Achiziționarea de infrastructură electrică de transport în comun;  Transferul gradual de la transport în comun alimentat prin combustibili fosili la transport în comun bazat pe energie electrică. • Promovarea unor programe educaționale în parteneriat cu Ministerul Educației pentru consolidarea nivelului de conștientizare privind necesitatea reducerii amprentei personale de carbon la nivel comunitar.

  1. Original