Programe de guvernare
E8.64

Adaptarea și reducerea impactului schimbărilor climatice, contribuție la reducerea emisiilor GES.

Documentul original

Pagina 133-134 ↗

ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE ȘI COMBATEREA SCHIMBĂRILOR CLIMATICE 3. Adaptarea și reducerea impactului schimbărilor climatice, contribuție la reducerea emisiilor GES. • Îmbunătățirea sechestrării carbonului prin sporirea cantității de carbon organic din sol. Măsuri de împădurire a terenurilor (creșterea suprafeței sprijinite pentru împădurire) printr-un Program național. Acestea ajută la menținerea biodiversității, umidității solului și la împiedicarea apariției alunecărilor de teren în zonele de deal sau muntoase. • Simplificarea angajamentelor privind mediul și clima și a regulilor și sistemelor de control ale acestora (eco-condiționalitate, codul de bune practici, înverzire), în acord cu evoluția PAC post 2020. • Reguli și sisteme de control pentru înverzire și eco-condiționalitate simplificate și adaptate la specificul național, care să încurajeze în mod real fermierii să adopte practici agricole durabile. • Dezvoltarea de tehnologii moderne pentru valorificarea producției secundare, provenite din activitatea agroalimentară, in vederea producerii de materie primă pentru alte activități economice (energie termică, construcții, industria producerii de îmbrăcăminte și marochinărie).

  1. Original