Programe de guvernare
E5.6

V. Calitatea aerului și protecția atmosferei

Documentul original

Pagina 72-73 ↗

V. Calitatea aerului și protecția atmosferei În scopul îndeplinirii obligațiilor din domeniul calității aerului, ce revin României ca stat membru al UE, având în vedere faptul că cea mai mare parte a echipamentelor care se găsesc în Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) au o vechime relativ mare, iar menținerea lor în funcțiune pe termen lung este din ce în ce mai dificilă, se vor avea în vedere: • Asigurarea în mod continuu a finanțării activității de evaluare a calității aerului înconjurător • La acest moment, principala sursă de finanțare o reprezintă bugetul Fondului pentru mediu, în conformitate cu prevederile art.13, alin.(1), lit.m) și lit.v) din Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.105/2006, cu modificările și completările ulterioare, fiind finanțate după cum urmează: • Prestarea serviciilor necesare pentru funcționarea echipamentelor instalate în stațiile de monitorizare a calității aerului, care compun RNMCA și care sunt raportate la CE, în scopul îndeplinirii obiectivelor de calitate a datelor (captura minimă de date specifică fiecărui poluant prevăzut pentru evaluarea calității aerului); • Realizarea acțiunilor premergătoare activității de furnizare a celor 14 stații de monitorizare a calității aerului și relocarea a 7 stații, de tip industrial, existente în RNMCA, pe alte amplasamente și redefinirea acestora ca stații de fond urban (FU), fond suburban (FSU) sau trafic (T); • Prestarea serviciilor pentru dezvoltarea aplicațiilor software specifice RNMCA necesare pentru dezvoltarea unui software propriu de raportare în scopul respectării Deciziei 2011/850/UE de punere în aplicare a Directivelor 2004/107/EC și 2008/50/EC ale Parlamentului și Consiliului European privind schimbul reciproc de informații și raportări și în conformitate cu cerințele Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană (INSPIRE); • Introducerea sistemului de alertă/avertizare prin sms/e-mail în cadrul aplicației software specifice colectării și transmiterii datelor de calitate a aerului furnizate de RNMCA pentru avertizarea reprezentanților autorităților de protecția mediului (MMAP/ANPM/APM) în cazul înregistrării unor evenimente/avarii/întreruperi în funcționarea echipamentelor instalate în stațiile care compun RNMCA sau în situația depășirii unor nivele prestabilite pentru poluanții măsurați de acestea (2020). • Demararea proiectului „Îmbunătățirea sistemului de evaluare și monitorizare a calității aerului la nivel național” în scopul obținerii finanțării nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), aferentă perioadei de programare 2014-2020; • Revizuirea clasificării în regimuri de evaluare a calității aerului a ariilor din zonele și aglomerările prevăzute în Anexa nr.2 la Legea nr.104/2011 pe baza datelor furnizate de RNMCA și a rezultatelor studiului de modelare matematică a dispersiei poluanților emiși în aer, ultima încadrare fiind realizată în anul 2016 (2021); • Asigurarea finanțării nerambursabile în scopul achiziției de echipamente noi pentru înlocuirea în mod eșalonat a echipamentelor existente în RNMCA (stații/laboratoare/sisteme de gestionare a datelor, echipamente și instrumente care sunt depășite/uzate din punct de vedere fizic); • Identificarea soluțiilor pentru interconectarea sistemului de monitorizare a calității aerului din administrarea ministerului cu sistemele de măsurarea ale universităților și institutelor de cercetare dezvoltare, cu respectarea prevederilor legislației europene în domeniu, pentru creșterea nivelului de cunoaștere a calității aerului la nivel național și pentru eficientizarea luării deciziilor; • Adoptarea măsurilor necesare pentru integrarea datelor satelitare provenite din serviciul Copernicus pentru monitorizarea atmosferică. In acest sens se va continua colaborarea cu agentiile europene prin Agenția Spațială Română (ROSA) si alte entitati de profil; • Întărirea capacității de monitorizare și intervenție a comisarilor Gărzii Naționale de Mediu: • Asigurarea serviciului de permanență, 24/24h, pe întreg teritoriul țării și mai ales în aglomerările urbane cu probleme în ceea ce privește poluarea aerului; • Întărirea capacității de reacție rapidă prin dotarea echipelor de control cu drone cu sistem de termoviziune, pentru identificarea exactă a eventualelor arderi ilegale de deșeuri sau alte materiale; • Îmbunătățirea colaborării cu alte instituții și autorități ale statului (ANPM, IGSU, Politia Română, Jandarmeria etc.) cu atribuții de monitorizare a calității aerului și intervenție, precum și cu alte entități care ar putea sprijini demersurile de combatere a poluării – institute de cercetare, universități, organizații neguvernamentale, agenți economici etc.

  1. Original