PPE (Programul pentru promovare la export)
Documentul original
Pagina 36 ↗Programe pentru susținerea comerțului exterior: 1. PPE (Programul pentru promovare la export) Pentru 2021, împreună cu mediul de afaceri prin parteneriatul ce funcționează în cadrul Consiliului de Export este prevăzut un program care cuprinde participarea României la peste 80 de evenimente de promovare internațională. Pentru anii următori se preconizează extinderea acestui program. În acest sens, va fi modificată legislația aferentă astfel încât să fie eligibilă pentru finanțare nu doar participarea în format clasic, ci și participarea la evenimente de promovare a exportului în format virtual, să fie modernizate instrumentele deja existente și să fie introduse instrumente noi. Va fi prevăzută acceptarea în program a mai multor forme de organizare juridică a beneficiarilor. Vor fi digitalizate procesele administrative ale programului astfel încât să fie facilitat accesul firmelor în faza de aplicare, dar și ulterior în procesul de decontare. Pentru perioada 2021-2023, se află în procedura de avizare ordinul de aprobare a schemelor de minimis pentru implementarea începând cu 1 ianuarie 2021 a programului în forma actuală.