II. Pregătirea și dezvoltarea unui portofoliu de proiecte mature pentru demararea cu celeritate a implementării în perioada 2021-2027
Documentul original
Pagina 16-17 ↗II. Pregătirea și dezvoltarea unui portofoliu de proiecte mature pentru demararea cu celeritate a implementării în perioada 2021-2027 În perioada 2021-2027, România va primi în total 79,9 miliarde de euro prin cele două mari instrumente agreate de Consiliul European din luna iulie 2020: bugetul multianual pe 7 ani, respectiv Next Generation EU (NGEU). La această sumă se adaugă împrumuturi în valoare de 4 miliarde de Euro în cadrul inițiativei SURE. Întrucât proiectele de infrastructură necesită perioade de timp de aproximativ 1-2 ani pentru pregătirea și elaborarea documentațiilor tehnico-economice, respectiv pentru elaborarea și aprobarea Studiului de Fezabilitate și/sau a Proiectului Tehnic de Execuție și pentru a nu genera întârzieri în implementarea proiectelor de infrastructură indiferent de natura acestora, Guvernul își propune să capitalizeze lecțiile învățate în precedentele două perioade de programare (2007-2013 și 2014-2020) și va schimba paradigma cu privire la pregătirea, elaborarea și aprobarea documentațiilor tehnico-economice pentru proiectele de infrastructură din domenii de importanță strategică pentru România. Având în vedere faptul că eligibilitatea cheltuielilor în perioada de programare 2021-2027 începe cu data de 1 ianuarie 2021, Guvernul, prin OUG nr.88/2020 și OUG nr.155/2020 a alocat aproximativ 3,5 miliarde de Lei pentru a pregăti proiecte care să poată demara încă din primul semestru al anului 2021. În procesul de reorganizare a ministerului, se va înființa departamentul pentru pregătirea marilor proiecte. Acest departament se va reorganiza fără creșterea organigramei ministerului. Pentru promovarea și dezvoltarea unui portofoliu matur de proiecte, următoarele măsuri subsecvente sunt prioritare: • analiza proiectelor nefinanțate în perioada 2014-2020 ca punct de plecare în identificarea portofoliului de proiecte pentru 2021-2027; • susținerea beneficiarilor cu proiecte în pregătire, prin utilizarea resurselor de asistență tehnică; • implicarea instituțiilor financiare internaționale (BEI, BERD, Banca Mondială, OECD) în dezvoltarea de proiecte; • demararea cu 1 ianuarie 2021 a lucrărilor de execuție/achiziție pentru proiectele mature; • dezvoltarea unui portofoliu național de proiecte care să genereze impact din exploatarea lor pentru economia națională, pentru regiuni și legăturile dintre acestea, pentru zonele metropolitane, ariile urbane funcționale ale municipiilor reședință de județ, pentru teritorii de importanță strategică etc; • pregătirea unui portofoliu național de proiecte de specializare inteligentă în baza strategiilor naționale și regionale specifice, împreună cu un mecanism financiar de sprijin pentru asigurarea co-finanțării și asistenței tehnice pentru pregătirea documentațiilor tehnico-economice și managementul implementării proiectelor.