Programe de guvernare
E19.23

f. O identitate care dăinuie

Documentul original

Pagina 267 ↗

f. O identitate care dăinuie i. Strângerea legăturilor cu comunitățile istorice românești din țările vecine și stimularea schimburilor economice și creșterii investițiilor românești în Serbia, Ucraina și alte state vecine, în paralel cu întărirea dialogului la nivel politic privind protecția drepturilor minorităților de etnici români din aceste țări. ii. Dezvoltarea de programe similare celui de Limbă, Cultură și Civilizație Românească (LCCR) adaptate comunităților istorice și finanțarea după criterii transparente și cu indici de audiență a publicațiilor în limba română din comunitățile istorice și instituirea unui program de burse pentru formarea jurnaliștilor de limba română. iii. Lansarea unui amplu program de salvare etnografică a limbilor și tradițiilor comunităților istorice în declin demografic, inclusiv prin producerea de dicționare de meglenoromână, istroromână etc și mărirea susținerii financiare și eforturilor diplomatice bilaterale pentru elevii care studiază în limba română

  1. Original