Infrastructura penitenciară învechită, întârzierea avizării în Consiliul Tehnico-Economic a studiilor de fezabilitate aferente obiectivelor de investiții, întârzierile în implementarea proiectelor cu finanțare externă dar şi insuficienta prioritizare a măsurilor privind reintegrarea socială a deținuților, au avut un impact negativ asupra supraaglomerării înregistrate la nivel sistemic.
Documentul original
Pagina 229 ↗Reformele structurale propuse de Ministerul Justiției și realizarea celorlalte condiționalități aflate în sarcina Parlamentului, Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Public vor deschide calea ridicării Mecanismului de Cooperare şi Verificare. 5. Infrastructura penitenciară învechită, întârzierea avizării în Consiliul Tehnico-Economic a studiilor de fezabilitate aferente obiectivelor de investiții, întârzierile în implementarea proiectelor cu finanțare externă dar şi insuficienta prioritizare a măsurilor privind reintegrarea socială a deținuților, au avut un impact negativ asupra supraaglomerării înregistrate la nivel sistemic. Ministerul Justiţiei va continua să acționeze pentru impulsionarea politicii investiționale a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, și a realizării obiectivelor de investiţii Berceni și Unguriu, precum și a promovării proiectului hotărârii guvernului privind Strategia națională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate.