Programe de guvernare
E16.11

Prin reorganizarea Inspecției Judiciare, inspectorul-șef a dobândit în mod nejustificat o serie de competențe discreționare.

Documentul original

Pagina 230 ↗

va elabora și depune în cel mai scut timp un proiect de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, 5. Prin reorganizarea Inspecției Judiciare, inspectorul-șef a dobândit în mod nejustificat o serie de competențe discreționare. Pe lângă faptul că a devenit ordonator principal de credite și unic titular al acțiunii disciplinare, acesta desemnează inspectorul-șef adjunct și directorii de direcții, controlând astfel selecția inspectorilor judiciari, conduce și organizează activitatea instituției, aprobă regulamentul conținând normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, iar procedura prin care poate fi revocat din funcție a fost îngreunată considerabil. Aceste măsuri impietează asupra imparțialității inspectorilor judiciari și a profesionalismului activității Inspecției Judiciare, cu consecința punerii în pericol a independenței Justiției. În perioada imediat următoare avem în vedere o reformă a Inspecției Judiciare astfel încât această instituție să ofere garanții sporite de independență și imparțialitate.

  1. Original