Programe de guvernare
E10.4

Politici active de ocupare si de stimulare a muncii

Documentul original

Pagina 154 ↗

Politici active de ocupare si de stimulare a muncii În România sunt peste 6 milioane de angajați. În ultimul an, Guvernul a reușit să sprijine pe o bună parte dintre aceștia pentru a nu își pierde locurile de muncă, lucrând în parteneriat activ cu angajatorii. Cu experiența din perioada pandemiei, dar și pe baza evaluării eficienței de până acum a ANOFM, devine evident faptul că Agenția trebuie să se adapteze noilor tendințe din piața muncii, punând accent pe dobândirea de abilități în folosirea tehnologiei de către angajați. O serie de modificări sunt vizibile pe piața muncii, între care și ponderea în creștere a activităților desfășurate în telemuncă. Dintre toate categoriile de persoane, rămân vulnerabile categoriile cuprinse în grupa de vârstă 16 – 29 ani, cele din grupa de vârstă 50+, cele din comunități defavorizate și persoanele cu dizabilități iar o abordare dedicată e necesară inclusiv pentru românii întorși din diaspora, pentru care măsurile de atragere de fonduri europene trebuie să fie intensificate în continuare. Pe de altă parte, având în vedere vulnerabilitățile la care sunt expuse persoanele fără educație, exigențele pentru accesul la cursuri de formare pentru persoanele cu 4 clase absolvite trebuie relaxate, obiectivul final fiind acela de a sprijini cetățenii să aibă competențele necesare și să poată munci. Nevoile de formare se văd cel mai bine de către angajatori, și nu dinspre instituțiile publice, cum ar fi ANOFM. De aceea, în locul programelor de formare stabilite anual de către ANOFM, nu întotdeauna printr-o amplă consultare a pieței, accesul la fonduri pentru formare trebuie facilitat și pentru angajatori, astfel încât aceștia să gestioneze ei înșiși granturi pentru formarea candidaților la diferite poziții din companii. Angajatorii știu cel mai bine ce fel de resursă umană calificată le este necesară și vor putea administra fonduri externe nerambursabile în acest sens. Obiectiv: Eficientizarea politicii de ocupare și de stimulare a muncii, astfel încât să se ofere servicii competitive și adaptate realităților din piața muncii atât pentru angajatori, cât și pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

  1. Original