Viziunea pe termen mediu
Documentul original
Pagina 152 ↗Viziunea pe termen mediu Acțiunile Ministerului Muncii și Protecției Sociale se vor concerta, în continuare, pe două paliere cu importanță majoră. Unul este legat de introducerea digitalizării în toate domeniile de activitate și la toate palierele de interacțiune cu cetățeanul, ceea ce presupune dezvoltarea sistemului informatic existent, precum și transferul în format electronic a tuturor serviciilor oferite de instituțiile din subordinea/aflate în coordonarea ministerului („zero timp de așteptare, zero hârtii”). Al doilea palier este legat de abordarea personalizată și integrată în funcție de profilul beneficiarului: acesta este preluat de specialiștii sistemului de protecție socială care îi vor oferi toată paleta de servicii și beneficii sociale, dar și consiliere și mediere pentru piața muncii (în prezent, aproximativ 286.000 de șomeri) sau pentru pensionare (în prezent, 4,9 milioane de pensionari). Este imperativ ca fondurile europene pe care România le are la dispoziție să fie valorificate în sensul dezvoltării serviciilor MMPS și asigurării accesului tuturor cetățenilor la acestea. Totodată, Ministerul Muncii și Protecției Sociale se va asigura de respectarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, acces pentru vârstnici și tineri, pentru persoane cu dizabilități și persoane cu vulnerabilități multiple prin politicile și programele naționale care vor fi elaborate, în scopul realizării de noi progrese și accelerării ritmului acestora la nivelul societății. Copiii sunt printre cei mai afectați de această situație. Un sfert dintre copiii României nu au minimul necesar pentru a crește în condiții corespunzătoare, iar unul din zece copii din mediul rural se culcă flămând. Un sfert dintre copiii de la sate abandonează școala, iar circa 40% din absolvenții de gimnaziu care analfabeți funcțional. Mai puțin de 7% dintre copiii aflați în sistemul de protecție sunt adoptabili. Alți 100.000 de copii sunt lipsiți de unul sau ambii părinți, pentru că părintele/părinții nu se mai află în țară. România încă nu reușește să ajute cu adevărat persoanele vulnerabile din comunități rurale, marginalizate, sărace. Sistemul național de asistență socială aruncă greutatea serviciilor sociale asupra primăriilor, dar multe primării din mediul rural nu au asistenți sociali calificați și nu oferă servicii (consiliere, cantine, centre de zi etc.), iar angajații din domeniul asistenței sociale, educație și sănătate sunt puțini (dacă există din toate cele trei domenii) și lucrează separat, fără un management de caz adecvat. Problemele oamenilor vulnerabili rămân astfel nerezolvate, iar ei continuă să trăiască cu acces minimal la educație, servicii socio-medicale și locuire decentă.