Programe de guvernare
E20.3

➢ Obiectiv 2: Reforma sistemului de guvernanță a întreprinderilor publice.

Documentul original

Pagina 159-161 ↗

➢ Obiectiv 2: Reforma sistemului de guvernanță a întreprinderilor publice. • În ceea ce privește regimul de guvernanță a întreprinderilor publice, Guvernul va aplica toate măsurile necesare pentru alinierea la standardele internaționale în domeniu, cu accent asupra standardelor de guvernanță corporativă ale OCDE. Adoptarea acestor standarde este dezirabilă atât din punctul de vedere al modernizării managementului întreprinderilor publice, cât și ca un pas important în ceea ce privește atingerea țintei privind aderarea României la OCDE. În luna februarie a.c. a fost lansat, la București, Raportul Evaluarea guvernanței corporative a întreprinderilor de stat din România, raport elaborat de OCDE. În cadrul acestuia, sunt recunoscute progresele realizate de România în ultimii 10 ani și serecomandă acțiuni concrete ce pot fi întreprinse în continuare, precum: o Crearea cadrului legal pentru înființarea unei agenții în domeniu, asigurându-se astfel separarea exercitării dreptului de proprietate a statului de funcția de reglementare și elaborare a politicilor publice în domeniu; o Definirea unor obiective clare de performanță financiară și non-financiară pentru întreprinderile de stat individuale; o Menținerea condițiilor de concurență echitabile cu alte companii de pe piață și eliminarea scutirilor legale aplicabile întreprinderilor de stat; o Consolidarea autonomiei și independenței consiliilor de administrație; o Îmbunătățirea transparenței și a practicilor de divulgare a informațiilor financiare și non-financiare de către întreprinderile de stat, precum și îmbunătățirea monitorizării și implementării măsurilor de gestionare a riscurilor și de integritate. • Totodată, Guvernul și-a asumat prin PNRR reforma 9 - Îmbunătățirea cadrului procedural de implementare a principiilor guvernanței corporative în cadrul întreprinderilor de stat. Aceasta cuprinde următoarele ținte și jaloane: o J 439 - Intrarea în vigoare a legislației actualizate privind companiile de stat. Intrarea în vigoare a Legii nr. 111/2016 modificate, eliminându-se toate excepțiile, inclusiv pentru companiile de stat de la nivel local; o J 440 - Operaționalizarea Grupului Operativ din cadrul Centrului Guvernului pentru coordonarea și monitorizarea politicilor de guvernanță corporativă; o J 441 - Publicarea tabloului de bord de monitorizare cu obiective financiare și nefinanciare și indicatori de performanță pentru toate categoriile de societăți publice (inclusiv din sectoare-cheie precum transporturile, energia, utilitățile publice); o Ț 442 - Reducerea cu 50 % a numirilor interimare/temporare în consiliile de administrație ale companiilor de stat central; o Ț 443 - Cel puțin 3 companii de stat listate/de tip lease/restructurate în domeniul energiei și al transporturilor; o Ț 444 - Reducerea cu 10 % a numirilor interimare/temporare în consiliile de administrație ale companiilor de stat locale. • Prin implementarea acestor reforme se dorește creșterea eficienței și profitabilității întreprinderilor publice, transparentizarea în ceea ce privește monitorizarea performanței acestora și, nu în ultimul rând, desfășurarea unor proceduri transparente și competitive pentru selectarea membrilor în consiliile de administrație. Principalele măsuri avute în vedere pentru perioada următoare sunt: o Finalizarea procesului de modificare a legislației în materie, respectiv a legii nr. 11/2016 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice; o Înființarea unei agenții pentru monitorizarea și evaluarea performanței întreprinderilor publice (AMEPIP) care va garanta corectitudinea și transparența procesului de stabilire și aprobare a obiectivelor financiare și nefinanciare precum și a indicatorilor cheie de performanță ai întreprinderilor publice; o Proces transparent de selectare a președintelui și vicepreședinților AMEPIP, asimilați funcțiilor de secretar de stat, respectiv subsecretari de stat, prin derularea unui proces competitiv și deschis. Este important de semnalat că este singura situație în care demnitarii nu sunt numiți direct, ci parcurg etapele unei proceduri de selecție; o Asigurarea unei proceduri corecte și transparente de nominalizare a membrilor consiliilor de administrație precum și diminuarea perioadelor pentru mandatele provizorii. AMEPIP va avea responsabilitatea finală asupra procesului de selecție în consiliile de administrație din punct de vedere al respectării standardelor privind transparența si competitivitatea procedurii; o Elaborarea unui tablou de bord, gestionat de AMEPIP, care permite colectarea de date exacte și fiabile de la întreprinderile publice, precum și analizarea și monitorizarea continuă a indicatorilor de performanță ai acestora; o Elaborarea unor norme clare și concise care să sprijine entitățile implicate în implementarea legislației în domeniul guvernanței corporative.

  1. Original