Programe de guvernare
E16.3

Un sistem judiciar european, echilibrat, eficient și responsabil.

Documentul original

Pagina 115 ↗

Un sistem judiciar european, echilibrat, eficient și responsabil. Premisa fundamentală pentru a putea atinge acest obiectiv este dialogul instituțional constructiv între, pe de o parte, toate structurile componente ale sistemului judiciar și, pe de altă parte, factorul politic decizional, care este Parlamentul României. Pentru a putea construi acest dialog necesar între beneficiari și decidenți, ministrul justiției trebuie să își îndeplinească efectiv rolul de mediator între sistemul judiciar și puterile politice ale statului (puterea executivă și puterea legislativă). Vom susține transpunerea directivelor adoptate la nivelul Uniunii Europene aflate în portofoliu, cu scopul de a asigura armonizarea legislației naționale cu cea europeană, ținând cont de marile principii ale dreptului european (supremația, prioritatea și aplicabilitatea directă a dreptului european în ordinea juridică națională).

  1. Original