➢ Obiectiv 4: Sprijin pentru toți elevii.
Documentul original
Pagina 85 ↗➢ Obiectiv 4: Sprijin pentru toți elevii. • Simplificarea metodologiei de acordare a burselor sociale, astfel încât fiecare elev care provine dintr-o familie în care părinţii sau tutorii legali au venituri reduse va putea aplica pentru acest tip de bursă, iar numărul elevilor care să beneficieze de burse sociale să crească. • Stimularea excelenței elevilor cu rezultate deosebite la olimpiade școlare și concursuri naționale, inclusiv prin activități organizate în cadrul centrelor judeţene de excelenţă/Centrul Municipiului Bucureşti pentru Excelenţă. • Dezvoltarea unui sistem de identificare a ariilor de performanță ale elevilor (exemplu, identificarea talentelor în sport, artă, șah, abilități practice etc.) și de sprijinire a celor cu abilități și talente deosebite pentru a atinge excelența. • Acordare de burse românilor de pretutindeni, care doresc să studieze şi sunt înmatriculaţi în cadrul unităţilor de învăţământ de stat din România, respectiv elevilor și cursanților străini în baza acordurilor bilaterale. • Înființarea Programului Național „O carte pentru fiecare” în vederea creșterii interesului elevilor pentru lectură. • Înființarea Programului Național de Susținere a Învățării Limbii și Literaturii Române, destinat elevilor din cadrul unităților de învățământ cu predare în limba unei minorități naționale care învață Limba și literatura română după programa specială.