➢ Obiectiv 2: Promovarea şi respectarea valorilor fundamentale în învăţământul
Documentul original
Pagina 88-89 ↗➢ Obiectiv 2: Promovarea şi respectarea valorilor fundamentale în învăţământul superior: autonomie, libertate academică şi integritate, participarea studenţilor şi a cadrelor didactice la guvernanţa instituţiilor de învăţământ superior, responsabilitatea publică. • Încurajarea instituţiilor de învăţământ superior spre a înfiinţa instituţii de tip ombudsperson, care să soluţioneze conflicte în domeniul încălcării valorilor fundamentale, altele decât cele care intră în atribuţiile comisiei de etică. • Participarea studenţilor în proporţie de 25% în structurile de conducere din universităţi (consiliul facultății, senatul universitar, consiliul școlii doctorale). • Participarea studenților în cadrul consiliilor consultative ale Ministerului Educației. • Sprijinirea structurilor asociative studenţeşti. • Lărgirea accesului la programele specializate de detectare a plagiatului. • Transparentizarea activităţilor didactice, de cercetare, dar şi cele specifice managementului şi administraţiei, prin publicarea informaţiilor relevante pe site-ul instituţiei. • Planurile de învățământ pentru programele de studii de scurtă durată, licență și masterat, și pentru programele de pregătire individuală din ciclul III de studii universitare de doctorat, conțin discipline de etică și integritate academică, inclusiv etică a cercetării. ➢ Obiectiv 3: Întărirea rolului instituţiilor de învăţământ superior în societate, inclusiv prin contribuția la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă (SDG) până în 2030. • Elaborarea unei Strategii de implicare a instituţiilor de învăţământ superior pentru atingerea obiectivelor stabilite prin SDG. • Implicarea experţilor din domeniul universitar la diferite niveluri de luare a deciziei în administraţia publică, în vederea fundamentării ştiinţifice şi tehnice a deciziilor. • Intensificarea dialogului şi cooperării între instituţiile de învăţământ superior şi autorităţile publice, stabilite la nivel local şi naţional, societatea civilă, angajatori, asociaţii profesionale, alţi actori interesaţi, pentru identificarea modului în care pot contribui la identificarea de soluţii pentru provocările cu care se confruntă societatea şi economia. • Stimularea instituţiilor de învăţământ superior pentru a dezvolta programe de studii şi activităţi de cercetare relevante pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă SDG, precum şi a altor activităţi conexe.