IV. Reciclare și economie circulară
Documentul original
Pagina 72 ↗IV. Reciclare și economie circulară • Reducerea cu cel puțin 75% a cantității deșeurilor care ajung în depozitele de deșeuri conforme, din totalul deșeurilor generate, până în anul 2025; • Utilizarea rațională a resurselor naturale, inclusiv a materialelor considerate astăzi deșeuri, având ca prioritate reutilizarea resurselor deja existente în circuitele economice locale și naţionale prin reintroducerea deşeurilor în economia circulară; • Elaborarea Strategiei pentru economia circulară şi implementarea acesteia bazată pe inovație, tehnologii noi care să permită colaborarea, comunicarea și transparentizarea sistemelor. Responsabilitățile de implementare din sistemul economiei circulare vor fi repartizate echitabil între toți actorii din sistem pe baza principiului „poluatorul plătește”; • Dezvoltarea sistemului de garanție-depozit pentru ambalaje; • Armonizarea actelor normative existente ca urmare a adoptării legislației privind SGR; • Înfiinţarea de depozite pentru deşeurile din construcţii; • Valorificarea unor materiale din depozitele poluante (zguri, șisturi, steril etc.) se va face în colaborare cu universiăţi şi institute de cercetare cu experienţă în domeniu, prin proiecte comune cu finanțare din diferite surse; • Identificarea unor surse de finanțare pentru susținerea dezvoltării industriei prelucrării deșeurilor reciclabile, pentru care nu există în prezent infrastructură în România; • Sporirea exigenţei în domeniul respectării legislaţiei de mediu.