Programe de guvernare
E5.11

Revizuirea cadrului legislativ și instituțional actual al transferurilor financiare dintre bugetul de stat și bugetele locale în ceea ce priveşte sistemul de echilibrare, sume defalcate cu destinație specifică, subvenții din bugetele unor instituții din administrația publică centrală, în baza următoarelor principii:

Documentul original

Pagina 47 ↗

Obiective specifice 4. Revizuirea cadrului legislativ și instituțional actual al transferurilor financiare dintre bugetul de stat și bugetele locale în ceea ce priveşte sistemul de echilibrare, sume defalcate cu destinație specifică, subvenții din bugetele unor instituții din administrația publică centrală, în baza următoarelor principii: ● să nu se creeze obligații în sarcina bugetelor locale fără sursă de finanțare predictibilă și acoperitoare pentru nevoi; ● la fundamentarea necesarului de finanțare, acolo unde sunt aprobate standarde de cost (unități de asistență socio-medicală, cămine pentru vârstnici, centre pentru persoane cu handicap, etc.), sumele să fie în concordanță cu numărul de beneficiari; ● creșterea competitivității agenților economici prin îmbunătățirea cadrului în care aceștia operează, prin reforme structurale ample și susținute, care să stimuleze competitivitatea economiei românești și să accelereze convergența reală a României cu economiile dezvoltate din Uniunea Europeană.

  1. Original