competenței materiale specializate pentru urmărirea penală nu se poate finaliza MCV, obiectiv strategic national.
Documentul original
Pagina 197-198 ↗competenței materiale specializate pentru urmărirea penală nu se poate finaliza MCV, obiectiv strategic national. Pașii instituționali care au fost făcuți pe parcursul anului 2021 în vederea desființării SIIJ vor fi continuați, dar cu respectarea strictă a două obiective de rang instituțional și strategic. În primul rând, desființarea SIIJ trebui să se realizeze cu luarea în considerare a tuturor recomandărilor din ultimul Aviz al Comisiei de la Veneția CDL-AD(2021)019, inclusiv prin raportare la considerentele Hotărârii CJUE din 18 mai 2021. În al doilea rând, desființarea SIIJ trebuie să fie definitivă și ireversibilă pentru a garanta funcționarea și stabilitatea pe termen lung a întregului sistem judiciar. Desființarea SIIJ nu mai poate fi utilizată ca o formă de discurs politic în interes electoral, fiind o necesitate de ordin instituțional pentru asigurarea eficienței actului de justiție, a independenței, a stabilității și a integrității sistemului judiciar, ca element fundamental al protecției constituționale a statului. Astfel, soluția legislativă pentru desființarea SIIJ trebuie să fie una inteligentă și coerentă, în acord cu normele europene și cu normele constituționale și să transpună pe calea amendamentelor, în integralitate opinia Comisiei de la Veneția din 5 iulie 2021. Această soluție trebuie să prevadă atât aplicarea principiului competenței parchetelor specializate în realizarea activității de urmărire penală, cât și procedurile instituționale care au rolul de a proteja independența judecătorilor și a procurorilor. Aceste proceduri vizează: - răspunderea exclusiv civilă și disciplinară a judecătorilor și procurorilor pentru soluțiile pronunțate cu bună-credință în îndeplinirea atribuțiilor sau în exercitarea funcției lor; - un mecanism de răspuns simplificat la plângerile vexatorii introduse de persoane private împotriva judecătorilor și procurorilor și - asigurarea imparțialității și legalității urmării penale a judecătorilor și procurorilor.