Îmbunătățirea infrastructurii sistemului judiciar si a sistemului penitenciar și digitalizarea actului de justiție
Documentul original
Pagina 201 ↗pentru combaterea coordonată a tuturor formelor de ilicit împotriva mediului 9. Îmbunătățirea infrastructurii sistemului judiciar si a sistemului penitenciar și digitalizarea actului de justiție 9.1. Investiții în infrastructura fizică Ne vom concentra pe continuarea proiectului „Cartierul pentru Justiţie”, care presupune gruparea tuturor instituțiilor de justiție din Capitală într-un singur areal imobiliar, dezideratul Ministerului Justiţiei fiind finalizarea negocierii acordului de împrumut dintre Guvern și Banca Mondială, acord necesar pentru finanțarea lucrărilor de construcții și de instalații aferente Cartierului pentru Justiție, inclusiv ratificarea acestuia prin lege. De asemenea, vom susține acordarea unui sediu nou pentru Înalta Curte de Casație și Justiție care să asigure buna funcționare a activității instanței supreme, ținând cont de rolul său constitutional, volumul de lucru și de aparatul de lucru al acestei autorități constituționale. Vom asigura investiții în infrastructura instanțelor de judecată și vom continua planul de investitii din fonduri de la bugetul de stat, din PNRR si din alte fonduri externe pentru infrastructura instanțelor de judecată, a parchetelor si a penitenciarelor. Susținem dezvoltarea infrastructurii Direcţiei Naţionale de Probaţiune prin amenajarea unui nou sediu central într-o clădire care provine din recuperarea prejudiciilor rezultate din infracțiuni. Vom continua investițiile pentru crearea sau modernizarea spațiilor de detenție în conformitate cu standardele CEDO. Vom depune eforturile necesare pentru asigurarea resurselor financiare necesare realizării obiectivelor de investiţii şi a lucrărilor de intervenţii pentru realizarea de noi locuri de deţinere şi modernizarea celor existente. 9.2. Eficientizarea accesului cetățenilor la serviciul public de justiție Pentru ca liberul acces la justiție să nu sufere nici cea mai neînsemnată îngrădire, considerăm că plata taxelor judiciare de timbru trebuie să fie simplă pentru toți cetățenii, indiferent dacă preferă să o facă la ghișeu sau prin internet. În acest sens, propunem înființarea de puncte de plată la sediile tuturor instanțelor judecătorești, precum și lansarea unei platforme online și a unei aplicații pentru telefoanele