Principalele măsuri propuse:
Documentul original
Pagina 143-144 ↗Principalele măsuri propuse: • Creșterea capacității ANOFM de identificare a oportunităților de angajare și sprijinirea, prin resurse proprii sau externalizate a șomerilor, în găsirea unui loc de muncă; • Facilitarea accesului angajatorilor la resurse europene / naționale pentru pregătirea angajaților, astfel încât să crească eficiența programelor de formare; • Creșterea capacității ANOFM de a realiza prognoze / evaluări ex-ante privind evoluția pieței muncii, astfel încât să se anticipeze prioritățile în domeniu și să se fundamenteze corespunzător luarea deciziilor; • Actualizarea în conformitate cu nevoile pieței muncii a legii privind asigurările pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă; • Continuarea măsurilor de sprijin a angajaților și angajatorilor în perioada post-pandemie Covid-19, inclusiv prin susținerea acestora din fonduri europene sau alte mecanisme (SURE); • Îmbunătățirea conținutului programelor de formare pentru ca cererea de locuri de muncă să se intersecteze cu oferta angajatorilor, inclusiv pentru categoriile de persoane care și-au pierdut locul de muncă în perioada pandemiei, prin prioritizarea dobândirii de cunoștințe în folosirea tehnologiei IT; • Sprijinirea Ministerului Educației și Cercetării în dezvoltarea unui program național de educație profesională și vocațională, precum și eliminarea barierelor administrative care împiedică̆ dezvoltarea învățământului profesional și vocațional în sistem clasic sau în sistem dual; • Extinderea programului „A doua șansă” pentru persoane care trăiesc în comunități marginalizate, care nu au un loc de muncă și care trăiesc doar din ajutorul social, accesul persoanelor vulnerabile la educație și la obținerea unei calificări crescând posibilitatea de integrare pe piața muncii; • Introducerea unui sistem de tichete de muncă pentru formalizarea muncii în domeniul lucrătorilor casnici; • Informarea lucrătorilor care acceptă munca nedeclarată cu privire la consecințe, astfel încât aceștia să conștientizeze beneficiile declarării integrale a veniturilor pe care le vor avea atât în timpul vieții active, cât și la momentul dobândirii calității de pensionar; • Simplificarea activității meseriei de bonă pentru accesul mai facil al familiilor la servicii de îngrijire și supraveghere a copilului pe timp de zi; • În zonele cu o pondere semnificativă a unei minorități naționale se vor organiza cursurile de calificare și recalificare pentru persoanele aparținând acestor minorități și în limba lor maternă, facilitând în acest fel însușirea mai ușoară de competențe specifice, necesare pentru integrarea pe piața forței de muncă; • Inspecția Muncii trebuie eficientizată, iar schimbările trebuie să fie dublate de o reorganizare a activității salariaților. Rolul inspectorilor va crește, statutul lor trebuie întărit. Mediul de afaceri are nevoie și de sprijin în înțelegerea legislației, respectiv a obligațiilor; • Un rol important în atingerea obiectivelor menționate mai sus îl are digitalizarea serviciilor oferite de IM, precum și interconectarea bazelor de date, astfel încât activitățile pe care aceasta le are în vedere să se desfășoare cu eficiență maximă; • Va fi implementat un mecanism obiectiv de stabilire predictibilă a salariului minim brut pe țară garantat în plată în funcție de dinamica creșterii economice, negociat cu partenerii sociali. Pentru implementarea acestor măsuri este nevoie și de actualizarea constantă a Codului Ocupațiilor din România, introducerea de noi meserii practicate pe piața muncii.