Managementul resurselor umane și carierelor militare
Documentul original
Pagina 20 ↗5. Managementul resurselor umane și carierelor militare Propunem elaborarea unei strategii de gestiune a carierei militare, care să ofere predictibilitate, siguranță și posibilitatea fiecărui militar de a-și gestiona cariera militară. Este necesară conștientizarea finanțării și sprijinirii programelor educaționale (în special cele internaționale) ce au ca obiect de studiu domeniul securității, neproliferare, rezolvarea conflictelor, studii de arie, inginerie (ș.a.) pentru tinerii români ce dețin potențialul de a excela în aceste domenii. O armată modernă necesită o rezervă de forțe în toate categoriile de arme. În acest scop, vom promova dezvoltarea și implementarea rezervei operaționale a Armatei României, precum și a unui sistem național de pregătire și instruire. Propunem elaborarea unei strategii care să conecteze sistemul de forțe active cu grupul de rezerviști și să asigure mobilizarea și regenerarea forțelor în parametri optimi de cantitate, calitate și viteză.