Programe de guvernare
E21.5

Restabilirea locului și rolului prefectului și instituției prefectului în sistemul administrativ

Documentul original

Pagina 47 ↗

5. Restabilirea locului și rolului prefectului și instituției prefectului în sistemul administrativ Principalele două componente constituționale ale activității prefectului, ca reprezentant al Guvernului pe plan local, vizează conducerea serviciilor publice deconcentrate și asigurarea respectării legii de către autoritățile administrației publice locale. Celelalte categorii de atribuții, stabilite prin Codul administrativ sau alte reglementări, inclusiv rolul important al prefectului în sistemul situațiilor de urgență și pentru combatearea pandemei, impun reconsiderarea locului și rolului prefectului și instituției prefectului în sistemul administrativ românesc. Principalele măsuri vizează stabilirea serviciilor publice deconcentrate pe care prefectul le conduce, asigurarea mecanismelor legale concrete pentru partajarea competențelor de conducere între prefect și miniștri, asigurarea resurselor pentru buna funcționare a instituțiilor prefectului, inclusiv prin reducerea numărului de subprefecți de la 2 la 1, respectiv de la 3 la 2 în cazul Municipiului București, în condițiile în care prin OUG nr.4/2021 a fost reînființată funcția de secretar general al instituției prefectului. De asemenea, este necesară întărirea capacității administrative inclusiv prin reașezarea salarizării personalului instituției prefectului, raportat la importanța muncii desfășurate și la locul acesteia în sistemul administrativ, în condițiile în care această salarizare este situată sub nivelul personalului din structurile autoritățile administrației publice locale.

  1. Original