6.1.Invăţământ preuniversitar
Documentul original
Documentul sursă ↗6. Învăţămant 6.1.Invăţământ preuniversitar Copiii și tinerii trebuie puși în centrul preocupărilor sistemului de învățământ, având în vedere nevoile, aspirațiile și specificul lor și a familiilor lor. Considerăm că trebuie să încurajăm apariția unor alternative private de învățământ la care să aibă acces copiii / părinții care doresc aceasta. Considerăm că statul trebuie să își asume în continuare un rol de finanțare în educației, dar nu și cel de manager al tuturor instituțiilor de învățământ. Vom încuraja dezvoltarea școlilor private și vom iniția privatizarea unităților de învățământ, acolo unde acest lucru este posibil și oportun, în timp ce oferim atenție sporită standardelor de calitate și eficacitate în educație standardelor de calitate și eficiență în educație, aceleași pentru sistemul public și privat. Susținem opțiunea de home-schooling și educația la distanță pentru părinții care doresc să facă acest lucru. Propunem asigurarea gratuităţii învăţământului prin emiterea de vouchere educaţionale, cu care să se plătească şcolarizarea până la un nivel general minimal. Preconizăm contractarea serviciilor educaţionale pe baze contractual – concurenţiale şi concesionarea logisticii aferente proprietății publice, dar si delegarea atribuţiilor de reglementare, urmărire, control si masuri de corecţie a abaterilor in sarcina statului. Considerăm că unităţile de profil trebuie să aibă libertatea completărilor curriculare precum şi a stabilirii profilului în parteneriat cu comunitățile locale. Reducerea cu 25% a numarului de ore din curriculumul național în așa fel încât în planul-cadru numărul de ore să nu depășească 25 de ore/săptămână. Din acest număr de ore, cel putin 6 (25%) să facă parte din curriculumul la dispoziția scolii. Susținem restructurarea profundă a programelor scolare, pentru fiecare disciplină, având ca obiectiv schimbarea paradigmei și anume trecerea de la obiectivul memorarii de noi cunostințe abstracte, din punctul de vedere al elevului, la obiectivul formarii deprinderilor si competentelor practice. Susținem descentralizarea sistemului de învățământ din România, care este supracentralizat, prin: Susținem creșterea autonomiei unităților școlare; Susținem mutarea competentelor de îndrumare și control de la Minister spre teritoriu (județ, regiune); Susținem mutarea responsabilităților cu privire la rețeaua scolară de la Minister, prin inspectoratele scolare, la unitățile administrativ-teritoriale; Susținem revenirea la finanțarea unităților școlare (inclusiv salarizarea cadrelor didactice) prin unitățile administrativ-teritoriale. Considerăm necesară transformarea carierei didactice într-o carieră prestigioasă și căutată de cei mai dinamici și talentați dintre absolvenții învățământului superior, prin măsuri de ridicare a statutului social al acestora și de ameliorare a condițiilor de intrare și rămânere în sistem. Considerăm necesară stoparea tendințelor de diluare continuă a conținutului și exigențelor în desfășurarea procesului de învățământ, refacerea dorinței de a învăța, a prestigiului culturii și cunoașterii. Considerăm necesară extinderea și valorizarea formărilor profesionale specializate în legătura cu cerințele industriei românești prin învățământ dual, școli profesionale și ucenicie la locul de muncă . Sprijinim descoperirea și stimularea cât mai timpurie a fiecărui talent şi considerăm necesară sprijinirea copiilor în funcție de abilitățile și interesele pe care le manifestă, și organizarea de clase speciale și centre de excelență. Credem că scopul educației generale trebuie să țină cont de nevoile și oportunitățile pieții muncii, dar și de vocația de a instrui cetățeni cu un grad sporit de cunoaștere și înțelegere a vieții.