Programe de guvernare
TXT-2

1. Supremația Constituţiei României, ca act fundamental de existență a Națiunii Române.

Documentul original

Documentul sursă ↗

1. Supremația Constituţiei României, ca act fundamental de existență a Națiunii Române. Constituția României este actul fundamental de existență a Statului Național Român. Partidul România Puternică susține supremația Constituției României, pe teritoriul României, în fața oricărui alt document sau decizii emise de oricare altă organizație sau Curte de Justiție, fie ea și a Uniunii Europene. Modificarea oricărei prevederi constituționale se va face exclusiv prin aprobarea acesteia în cadrul unui referendum național, organizat în condițiile de reprezentativitate explicitate în Constituția României. În extenso, deciziile Curții Constituționale a României, ca unică entitate de control al constituționalității legilor, sunt și vor fi efective și finale și nu se vor subordona nici unor alte decizii ale altor Curți (naționale sau internaționale), oricare ar fi acestea.

  1. Original