Programe de guvernare
E8.5

4. Profesori motivați și bine pregătiți

Documentul original

Pagina 22 ↗

4. Profesori motivați și bine pregătiți • Consolidarea relațiilor de parteneriat între învățământul superior și cel preuniversitar, în formarea inițială și continuă pentru cariera didactică, prin care să se asigure adecvarea conținuturilor și metodelor la nevoile de formare ale cadrelor didactice, cu implicații în dezvoltarea personală și profesională a acestora și creșterea prestigiului profesional al dascălilor. • Regândirea modalităților de avansare în carieră pentru cadrele didactice, astfel încât aceasta să se realizeze în baza unor criterii și procese relevante. • Redefinirea statutului și rolului personalului didactic auxiliar din perspectiva creșterii competențelor profesionale și a contribuției acestora la asigurarea calității procesului educațional. (Durata: 4 ani; Beneficiari: cadre didactice, elevi, părinți; Impact și finanțare: bugetul de stat, fonduri structurale, împrumut extern).

  1. Original