Programe de guvernare
E21.27

Direcții de acțiune

Documentul original

Pagina 58 ↗

Direcții de acțiune • Se vor lua măsuri guvernamentale, inclusiv acte normative pentru punerea în aplicare a prevederilor legii privind ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare; • Guvernul va sprijini în continuare adoptarea proiectului de lege privind statutul minorităților naționale din România; • În ceea ce privește aspectele instituționale, Guvernul va sprijini, inclusiv financiar, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale (ISPMN); • Asigurarea condițiilor pentru conservarea și dezvoltarea patrimoniului confesional. Continuarea și consolidarea protecției sectoriale a drepturilor minorităților naționale, în acord cu cerințele integrării României în Uniunea Europeană se va înfăptui, prin: • Aplicarea legii educației privind învățământul în limbile minorităților naționale; • Consolidarea cadrului instituțional necesar reprezentării proporționale și consultării politice a minorităților la nivel legislativ și executiv, atât la nivel național, cât și la nivel local; • Se va ține cont de tradițiile, limba, cultura diferitelor zone ale țării la o eventuală reorganizare administrativă; • Finanțarea unor programe de dezvoltare culturală și interculturală specifice, atât la nivel comunitar, cât și la nivel național; • Asigurarea unor programe în limba maternă la radio și televiziune pentru toate minoritățile naționale, astfel încât să se asigure satisfacerea nevoilor culturale și de comunicare în limba maternă la nivel național. • Asigurarea condițiilor pentru conservarea și dezvoltarea patrimoniului confesional, în contextul respectului pentru principiile libertății de conștiință și pluralismului religios; • Reglementarea statutului folosirii simbolurilor comunităților locale. Orientarea resurselor financiare spre proiecte viabile va urmări: • Promovarea valorilor ce decurg din diversitatea etnică și culturală la nivel național și local prin finanțarea unor activități pe bază de proiecte; • Dezvoltarea, cu respectarea condițiilor de finanțare, a diverselor domenii ale infrastructurii comunităților locale aparținând minorităților naționale; • Promovarea diversității culturale în scopul eliminării prejudecăților și recunoașterii valorilor comune; • Sprijinirea și încurajarea programelor regionale, a accesului la fonduri de dezvoltare comunitare, în vederea realizării unei dezvoltări durabile în zone tradiționale; • Problematica legată de comunitatea romilor reprezintă un domeniu aparte, care necesită atât eforturi pe plan intern, cât și corelarea cu eforturile europene de eliminare a decalajelor în societate. Vom urmări aplicarea mult mai eficientă a strategiei naționale și reorientarea acestei strategii spre programe specifice, menite să asigure îmbunătățirea substanțială a situației romilor, cu un accent deosebit pe comunitățile de romi aflate într-o situație de sărăcie extremă, prin: • Consolidarea structurilor de implementare a strategiei naționale pentru romi la nivel local; • Realizarea unui parteneriat viabil între structurile administrației publice și comunitățile de romi; • Rezolvarea problemelor legate de dreptul de proprietate asupra terenurilor și locuințelor deținute de romi și implementarea unor programe de reabilitare a locuințelor din zonele locuite de romi prin asigurarea energiei electrice, a apei potabile, a canalizării, a gazului metan, a salubrității; • Eficientizarea măsurilor ce vizează aspecte sectoriale (accesul pe piața muncii, promovarea de activități generatoare de venit, accesul la servicii medicale, reducerea abandonului școlar, promovarea valorilor artistice, crearea unor programe de educație civică, prevenirea infracționalității).

  1. Original