Programe de guvernare
E19.7

7. Valorizarea adecvată a relațiilor cu ceilalți vecini direcți ai României

Documentul original

Pagina 51-52 ↗

7. Valorizarea adecvată a relațiilor cu ceilalți vecini direcți ai României Pentru îndeplinirea acestei măsuri, Guvernul susține următoarele acțiuni: • Se va urmări abordarea relației importante cu Ungaria în cadrul oferit de Tratatul de bază din 1996 și de Declarația de parteneriat strategic din 2002, precum și pe baza regulilor bunei-vecinătăți; se va acționa pentru dezvoltarea în continuare a schimburilor economice; se va acționa pentru finalizarea Protocolului sesiunii din 2011 a Comitetului bilateral privind minoritățile, precum și pentru organizarea de noi sesiuni ale Comitetului, urmărindu-se acțiuni concrete pentru păstrarea identității românilor din Ungaria; realizarea de consultări în vederea găsirii de soluții privind problematica moștenirii Gojdu. • În relația strategică cu Bulgaria, se va urmări aprofundarea cooperării; va fi urmărită implementarea deciziilor asumate în cadrul ședințelor bilaterale de guvern; vor fi continuate demersurile pentru finalizarea delimitării spațiilor maritime în Marea Neagră, pe baza dreptului internațional aplicabil. • România va promova dezvoltarea relației bilaterale cu Serbia, inclusiv prin consolidarea cooperării economice, interconectare energetică și proiecte comune de infrastructură; va susține în continuare aspirațiile europene ale Serbiei, dar și apărarea drepturilor și identității românilor din Serbia, indiferent de regiunea unde trăiesc pe teritoriul statului vecin; va fi acordată prioritate urmăririi aplicării prevederilor Protocolului Comisiei Mixte bilaterale privind minoritățile, semnat la 1 martie 2012, la Bruxelles, cu implicarea organizațiilor internaționale relevante și a Comisiei Europene, inclusiv organizarea de noi sesiuni ale Comisiei Mixte. • România va continua să sprijine suveranitatea, integritatea teritorială, precum și aspirațiile europene ale Ucrainei, pe baza liberei opțiuni exprimate de poporul ucrainean. România va susține dezvoltarea relației UE cu Ucraina și va insista pentru consolidarea implementării standardelor europene și a stimulării reformelor politice, sociale și economice; România va face demersuri pentru a sprijini Ucraina și în cadrul altor organizații internaționale, iar la nivel bilateral vor fi făcute demersuri pentru oferirea de asistență și expertiză în domeniile de interes pentru partea ucraineană, în vederea sprijinirii programului de reforme; vor fi menținute eforturile de soluționare a problemelor bilaterale aflate încă pe agenda politică, cum ar fi problematica Bâstroe, în conformitate cu dreptul internațional, asigurarea protecției la standarde europene a drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina și pentru păstrarea și dezvoltarea identității acestora; se va acționa în acest sens pentru reluarea cât mai rapidă a activității Comisiei Mixte bilaterale pentru Minorități; promovarea contactelor la nivelul celor două societăți, al formatorilor de opinie, al societății civile, pentru o mai bună cunoaștere reciprocă. • Continuarea formatului Grupului de la Craiova (România- Bulgaria-Serbia).

  1. Original