8. IT&C în educație, sănătate și cultură
Documentul original
Pagina 43 ↗8. IT&C în educație, sănătate și cultură Guvernul susține armonizarea sistemului educațional și din sănătate cu cerințele Societății Informaționale pentru cele două domenii prin: • Creșterea gradului de cunoaștere teoretică și practică a folosirii instrumentelor Societății Informaționale de către elevi, cadre didactice, personal medical și dotarea unităților școlare și sanitare cu suficiente calculatoare și căi de comunicație astfel încât să existe baza tehnică necesară instruirii, adaptarea programelor școlare la cerințele Societății Informaționale și în acord cu cerințele pieței de forță de muncă românești și europene. • Implementarea sistemelor bazate pe concepte de tip Big Data în domenii ca Sănătate (analiza statistică a cazurilor, telemedicină etc.), Cultură, e-Commerce, Securitate națională. • Perfecționarea și dezvoltarea sistemului informatic unic integrat de sănătate. • Implementarea soluțiilor de e-Sănătate care facilitează metodele profilactice. • Realizarea nomenclatoarelor (clasificarea grupelor de boli etc.) și asigurarea interoperabilității dintre sisteme la nivel național și european. • Standardizarea în concordanță cu Directivele UE ale tuturor actelor medicale în vederea susținerii interoperabilității sistemului medical din România și Uniunea Europeană. • Dezvoltarea de aplicații informatice dedicate sănătății și procesului de învățământ și folosirea acestora la scară largă în sprijinul cetățenilor și elevilor. • Subvenționarea accesului la Internet a tuturor unităților de învățământ din zonele rurale/urbane realizarea de program alternativ de educație pentru mediul rural. • Dezvoltarea de programe educaționale, în cadrul formelor obligatorii de învățământ, privind utilizarea sigură a internetului și a echipamentelor de calcul. • Modernizarea sistemului cultural și trecerea la digitalizarea conținutului cultural din biblioteci, arhive și creații audiovizuale și muzee, dar și digitalizarea conținutului cultural specific comunităților române prin folosirea sistemelor moderne și stocarea datelor în Cloud. • Realizarea unor aplicații care să promoveze vizitarea și explorarea României, puncte de atracție și comunități demne de văzut, descoperirea „comorilor” care se găsesc în clădiri, monumente istorice și muzee, promovarea evenimentelor culturale și stârnirea interesului utilizatorilor. • Crearea unei biblioteci digitale pentru românii de pretutindeni care să permită accesul printr-un singur punct la documente de interes, documente istorice și de tradiție, precum și facilitarea învățării limbii române de către generațiile tinere care trăiesc în străinătate.