10. CAPITOLUL POLITICI ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII
Viziunea principală a programului Guvernului în domeniul sănătății este construită în jurul cetățeanului și nu a sistemului medical, scopul final fiind acela ca individul să nu se mai deplaseze pentru un act medical de calitate, ci sistemul să fie construit cât mai aproape de cetățean. În acest sens, Guvernul susține următoarele investiții și acțiuni: • Construcția a 8 spitale regionale, dotate cu echipamente de ultimă generație și care vor elimina eforturile financiare și umane pentru deplasarea cetățenilor din țară către București, în speranța unui act medical de calitate. • 1 spital republican, în București, care va fi organizat ca centru de urgență-excelență și cercetare, pe toate specialitățile. Desemnarea locațiilor și contractarea studiilor de prefezabilitate pentru toate cele 9 spitale se vor face până la 31 decembrie 2017. • Modernizarea spitalelor județene pentru a asigura condiții optime actului medical și pentru a asigura accesul cetățenilor la servicii de sănătate la ei în județ. • Modernizarea ambulatoriilor de specialitate, a unităților de primiri urgențe, precum și a centrelor medicale integrate în scopul tratării cetățeanului cât mai aproape de casă. • Dotarea localităților cu ambulanțe, în vederea asigurării transportului pacienților în condiții optime la unitățile medicale. Având în vedere răspândirea geografică a localităților și densitatea populației, prin program se va asigura prezența unei ambulanțe în fiecare comună. • Asigurarea dotării minime a cabinetelor medicilor de familie și includerea acestora în programe de formare profesională, astfel încât să eliminăm fenomenul prin care foarte mulți pacienți aglomerează inutil secțiile de primiri urgențe, când de fapt au afecțiuni minore, pentru care ar trebui să se adreseze medicilor de familie. Implementarea acestor măsuri va conduce la un sistem medical îndreptat spre cetățean, care să nu mai fie nevoit să traverseze țara, să stea la cozi, să cheltuie bani pe transport, cazare, doctori, în speranța unui act medical de calitate. Astfel, Guvernul susține ca actul medical, indiferent de nivelul și complexitatea lui, să fie acordat doar în urma respectării ghidurilor și protocoalelor după model european, pentru ca pacientul să beneficieze de un tratament corect, cu efecte în planul vindecării și îmbunătățirii calității vieții. 1. INFRASTRUCTURA DE SĂNĂTATE De cele mai multe ori condițiile din spitalele publice sunt insalubre, fără căldură iarna sau aer condiționat vara, cu mobilier rupt sau învechit, dotate necorespunzător pentru un act medical de calitate. Cetățenii care dispun de venituri preferă spitalele private, unde plătesc toate serviciile, nu pentru că actul medical ar fi mult mai bun, dar pentru că li se oferă condiții de cazare decente. Rezultatul acestui proces sunt convingerea în rândul cetățenilor că te internezi cu o boală și ieși de acolo cu încă două și apariția sentimentului de neîncredere în spitalele de stat.