6.Incluziune socială și reducerea sărăciei
Documentul original
Pagina 55 ↗6.Incluziune socială și reducerea sărăciei ● Implementarea venitului minim de incluziune pentru asigurarea nivelului de trai minimal oricărui cetățean aflat în situație de vulnerabilitate economică și socială. (Durata: 2 ani, 2018-2019; Beneficiari: 700.000 familii și persoane singure; Impact: 700 milioane lei în 2018, 300 milioane lei în 2019; finanțare din bugetul de stat). ● Modificarea Legii nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice și introducerea prestației de dependență potrivit modelelor europene, implementare 2017 – 2019. ● Promovarea „incluziunii active” a grupurilor vulnerabile, combinând politicile de integrare pe piaţa muncii, cu acordarea unui venit suficient şi cu dezvoltarea unui sistem de servicii sociale. o Dezvoltarea unui sistem eficient de monitorizare şi evaluare a politicilor de incluziune socială - Elaborarea şi implementarea de metodologii şi instrumente pentru măsurarea eficienţei politicilor adoptate. - Elaborarea de studii, cercetări, analize tematice în domeniul incluziunii sociale privind impactul politicilor în domeniu și direcții de acțiune viitoare. ● Dezvoltarea unui sistem național de indicatori de incluziune socială și calcularea anuală a acestora. ● Integrarea și corelarea tuturor bazelor de date din domeniul asistenței sociale și creearea sistemului "e-asistență socială’’ (Durata: 2 ani, 2018-2019; Impact: 11 milioane Euro, POCU).